Maria (Cozmici) Cojocaru (4 iunie 1942 – 27 septembrie 2022) a plecat la cele veșnice lăsând în urmă nu doar tristețe și lacrimile familiei, ci și un val de recunoștință pentru un dascăl de excepție.
Profesor de muzică, dascăl cu har, care și-a pus amprenta pe generații întregi de elevi.
Numeroase și emoționante sunt reacțiile celor care au cunoscut-o pe Maria Cojocaru ca profesoară, colegă, prietenă, mamă. Acum, toți se regăsesc în aceeași durere, pe care vor să o manifeste și împreună, lângă sicriul dascălului plecat în veșnicie.
Un priveghi de suflet se anunță în această seară, de la ora 18.00, la Biserica unde este depus trupul neînsuflețit al celei care a fost Maria Cojocaru.
”Maria Cojocaru a fost pentru mulți ca o mamă. Pentru că a fost un om deosebit, colegi din diferite promoții și-au exprimat dorința de a-i aduce un ultim omagiu joi, 29 septembrie, la ora 18.00, la Biserica Roset (unde este depusă)”,
Florentina Dănilă, fost cadru didactic la Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga”
Foști elevi, astăzi la rândul lor profesori, sau foști colegi de catedră în cancelariile de la Liceul Pedagogic, Liceul de Artă sau Școala Populară de Artă. Cu toții sunt acum îndurerați de trista veste, dar și plini de recunoștință pentru fiecare clipă petrecută alături de Maria Cojocaru.
”Timpul le cerne pe toate, dar adevăratele valori… nu mor niciodată! Doamna profesoară Maria (Cozmici) Cojocaru (4 .06.1942-27.09.2022), o sfântă profesoară, a plecat la cele veșnice, la întâlnirea cu distinsul profesor, dirijor, compozitor Gheorghe Cojocaru! ”I-a legat iubirea în diferitele ei forme, muzica i-a unit, devotamentul doamnei profesoare i-a desăvârșit, iar cei 3 fii (George, Bogdan și Radu) i-au redefinit”. Cât de săraci am rămas! Când cei dragi se sting nu-ți mai revii niciodată! Înveți doar să trăiești fiecare zi fără ei, dar îi păstrezi undeva în adâncul inimii pentru totdeauna!! Drum lin și lumină veșnică în Împărăția Cerului!”,
Domnica Heciu
”Am fost odată elevi și am avut modele! Profesorii noștri ne-au pregătit temeinic ca să știm cum să formăm la rândul nostru elevii. Familia Cojocaru Gheorghe și Maria a fost sufletul Liceului Pedagogic Botoșani în anii 1970. Atunci eram uniți în Corul cunoscut în țară, trăirile din concerte și repetiții nu le vom uita niciodată. Omenia dumnealor ni s-a transmis, iar acum trăim și gândim frumos prin amintiri. Odihnă în lumină, Doamna dirigintă, Maria Cojocaru!”,
Dorica Ariciuc
”S-a stins o fiinţă atât de dragă, lăsând în urmă durere si tristeţe. Cuvintele nu pot exprima cu adevărat ceea ce simt în aceste momente dureroase... O profesoară, mamă și doamnă cu un respect deosebit față de ceilalți și cu un suflet mare! Îmi voi aduce aminte cu drag de clipele frumoase petrecute împreună, de ceaiul fierbinte servit în zilele reci de toamnă, de biscuiții cu care ne primea de fiecare dată, dar mai ales de îmbrățișările pline de emoții... Îmi voi reaminti de TOT... pentru că totul a devenit acum o amintire. Drum lin către ceruri, doamna profesoară Maria Cojocaru!”,
Alexandra Covașă
Înmormântarea vă avea loc vineri, la ora 12.00, la Cimitirul Pacea Botoșani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024