Sindicaliștii anunță mediile elevilor ar putea să nu fie încheiate de profesori aflați în grevă.
Conform publicației Știri pe surse, o rundă oficială de discuții între Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă e programată pentru astăzi, 23 mai 2023.
Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație spune că pe parcursul grevei cadrele didactice nu vor desfășura niciun fel de activitate didactică, deci, implicit nu le vor încheia mediile elevilor.
„Nu avem niciun element care să ne determine să credem că greva poate fi oprită. Probabil că mediile le va încheia altcineva, nu știu. Nu va desfășura niciun fel de activitate. Asta implică din start și neîncheierea mediilor elevilor. Nu am fost chemați la negocieri. (...) Greva va dura atâta vreme cât colegii noștri hotărăsc acest lucru. Dacă vor vedea o ofertă din partea guvernului care să se ridice la înălțimea așteptărilor lor, doar ei pot lua decizia stopării grevei. După mine, dacă ar putea să înceteze chiar azi greva ar fi în regulă, dar cu condiția să existe o ofertă clară, acceptată de colegii noștri. În momentul de față nu există decât varianta unor bonusuri pentru colegii debutanți și cei care lucrează în zone defavorizate. În momentul de față oferta este inacceptabilă. Dacă vor să dea un semn de încredere ar exista câteva elemente. În pachetul legislativ, pe proiectul legii învățământului preuniversitar ar fi trebuit să prindă exact acel salariu debutantului să fie salariul mediu brut pe economie. Se poate discuta de o creștere salarială până la apariția legii salarizării unitare, care să acopere rata inflației. Le-am spus tranșant, cel puțin 4000 de lei”,
spune liderul de sindicat.
Întrebat care este reacția în condițiile în care guvernanții afirmă că România riscă să depășească deficitul bugetar, Marius Nistor a spus:
„Ați auzit vreodată un alt discurs din partea guvernanților în ultimii 20 de ani? De fiecare dată când au ieșit dascălii în stradă în permanență am vorbit de deficit, de criză sau de alte evenimente neplăcute și ni s-a spus să așteptăm. Nu mai putem aștepta. Așa cum am înțeles că apărarea și sănătatea sunt prioritare, așa și educația trebuie să fie prioritate. (...) Suntem dispuși la negociere”
Primele repercusiuni ale grevei profesorilor pentru modificarea grilelor salariale au apărut deja: a fost amânat examenul elevilor de clasa a VI-a. Aceștia vor fi examinați la sfârșitul lunii, în perioada 30 – 31 mai.
(Sursa foto - edupedu)
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Cum te ajută un laptop 2-în-1 să fii mai productiv la muncă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Accident într-o intersecție din Botoșani: Biciclist lovit de o mașină
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024