Banii intră direct pe card, însă doar 30% pot fi cheltuiți fără factură.
Profesorii vor primi vouchere în valoare de 1.500 de lei. Primele vor fi acordate în fiecare an, începând cu luna octombrie 2023, conform unui act normativ adoptat după ultima grevă din Educație.
Prima de carieră didactică are o valoare de 1500 de lei net și reprezintă o măsură care susține dezvoltarea profesională continuă a personalului didactic în vederea creșterii calității și echității sistemului educațional. Acest ajutor va fi acordat anual, într-o singură tranșă, până în anul 2027, scrie România TV.
Cei 1500 de lei au fost obținuți ca urmare a grevei istorice de la sfârșitul anului școlar 2022-2023. Probabil, fără această mișcare de protest, cadrele didactice nu ar fi beneficiat de acești bani.
Vouchere educaţionale de 1500 de lei. Cine beneficiază de prima de carieră didactică:
Pentru a beneficia de acești bani trebuie să fii în activitate în anul școlar 2023-2024, aceasta fiind singura condiție.
Bunurile și serviciile care pot fi achiziționate cu sumele de bani din prima de carieră didactică sunt stabilite de art. (3) al OUG privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar precum și primă de carieră profesională pentru personalul nedidactic din învățământul de stat suportate din fonduri externe nerambursabile.
Citește articolul integral AICI
HALUCINANT: Un tânăr beat, drogat și FĂRĂ permis a făcut accident cu o mașină furată
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Violator de 72 de ani, încătușat de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
AJUTOR cerut pentru o mamă cu șapte copii care abia a născut: Își dorește să îi crească frumos
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Doliu în politica botoșăneană: Gândurile noastre se îndreaptă către familia și cei apropiați lui
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile