Se poate spune că societatea civilă de la Botoșani a fost oarecum reprezentată în fața aleșilor care conduc orașul, de o singură persoană.
Profesorul de educație fizică, Daniel Ciobbanu, fost model internațional, a venit atât la ședința pentru dezbaterea bugetului local cât și la votul efectiv pe proiecția financiară.
La prima dintre ședințe a cerut cuvântul și a avut mai multe sugestii pentru șefii Primăriei Botoșani, printre care mai mult sprijin financiar pentru partea culturală a orașului, înființarea unui centru universitar sau…
„Am observat că în orașe precum Iași sau Suceava există o baie centrală și o saună. Consider, pentru sănătatea noastră, a cetățenilor ar fi importantă o astfel de investiție. Și știu că există o zonă în parcul Mihai Eminescu unde a fost ștrandul care este în paragină. De ce nu s-ar investi acolo, pentru că ne-ar fi mult mai ușor cetățenilor să meargă în Parcul Mare decât să se deplaseze la Cornișa”,
Daniel Ciobbanu, profesor de educație fizică
Fostul model a declarat că această zonă despre care a amintit și care se află într-una din cele mai frumoase și vizitate părți a orașului, ar trebui să fie valorificată.
Și, de cele mai multe ori, botoșănenii sunt nevoiți să meargă la Suceava pentru a face o baie și o saună.
„Încercăm să acoperim zona din Parcul Eminescu, de lângă ștrand. Abia acum avem bani și posibilitate ca să dăm valoare acelui teren ca să facem o zonă de agrement pentru educația fizică a persoanelor, cu pistă de alergare sintetică și tot felul de aparate de fitness. Este deja băgată în buget și dacă ne rămân bani, încercăm să valorificăm ruina din spatele fostei băi centrale”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
De asemenea, primarul a mai arătat că odată cu deschiderea parcului de agrement Cornișa probabil că în CL Suceava, Bacău sau Vaslui Botoșaniul va fi dat exemplu cu această investiție de milioane de euro.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024