Unul dintre cei mai apreciați și iubiți dascăli din Botoșani a fost condus luni pe ultimul drum, discret, așa cum a trăit toată viața.
Foști colegi și apropiați au fost alături de familia îndoliată luni, la prânz, pe ultimul drum al profesorului de matematică Ionel Bichir din Darabani, orașul pe care l-a iubit atât de mult artistul care a lăsat în urmă o colecție impresionantă de picturi, sculpturi, pe lângă volumele de poezie și culegerile de matematică pe care le-a scris.
”A fost un om și un cadru didactic foarte corect, un artist desăvârșit pe care unii l-au invidiat, dar acum îl apreciază. Așa este viața. Cu o inimă foarte mare, Ionel Bichir a ajutat multă lume. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus pentru Dărăbăneni Ioan Zaharia, fostul viceprimar al orașului, care l-a cunoscut pe Ionel Bichir în anul în care profesorul din Bârlad a primit repartiție în învățământul dărăbănean, 1977.
”Suntem marcați de această despărțire. Discret și trist, profesorul Bichir a încheiat o ultimă poezie, una cu care se retrage definitiv de lângă noi. Figura sa carismatică va dăinui în sufletele oamenilor cărora le-a dăruit sincera sa prietenie”, a spus și fostul coleg al lui Ionel Bichir, prof. Mihai Rusu.
„Apare o lume ce stă în picioare,/ Vorbim, iară vorbele capătă rost,/ Dorind o lumină, primim lumânare/ În drumul spre cruce toți mergem pe jos” este ultima strofă a poeziei ”Suferința” (Ionel Bichir în 22.04.2020).
(Fotografii pe Darabaneni.ro)
ŞASE incendii în ultimele ore în Botoşani: Pompierii trag un semnal de alarmă
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Declarația zilei 10 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Gabriela Erdic
Mar 10, 2025
Candidatura lui Călin Georgescu respinsă de BEC, violențe în capitală – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile