Este unul dintre profesorii cu care Botoșaniul și întreaga țară se mândresc.
A făcut parte din echipa României care a fost lider de clasament în Europa Centrală la Olimpada de Informatică.
Petru Simion Oprița a avut calitatea de team-leader care acest prestigios concurs la care țara noastră a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimul deceniu.
Astăzi a fost invitat de către inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc la sediul Inspectoratului Școlar Județean unde a ajuns și Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației.
„Îl avem alături de noi pe dl secretar de stat Sorin Ion. Cu toții l-ați văzut în videoconferințe și uitați că a ajuns și la noi. E prima dată când ajunge în Botoșani și am zis să profităm de prezența domniei sale pentru a-i aduce mulțumiri dlui profesor Oprița pentru rezultatele deosebite pe care le-a obținut în acest an și faptul că a adus imaginea județului nostru mai departe. Ne mândrim cu ei”,
Bogdan Sururiuc, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Placheta i-a fost înmânată de oficialul ministerial aflat în vizită la Botoșani. Care a arătat că a mai avut onoarea de a-l cunoaște pe profesorul botoșănean.
„Vă felicit! Anul acesta a fost pentru România extraordinar. Nu cred că a fost vreo competiție internațională la care să nu fim mult mai sus, la nivel de performanță stăm bine. Despre celelalte mai vorbim. Încă o dată vă felicit!”
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.
De o modestie aparte, profesorul din Dorohoi a arătat că aceste rezultate sunt de fapt reflecția muncii unei întregi echipe.
„Nu știu să țin discursuri. Vreau să spun doar că în spate nu sunt doar eu, e o muncă cu un întreg colectiv de oameni. Sunt cel puțin 30 de oameni care lucrăm pentru copiii aceștia. Cumva acum s-a întâmplat să fiu eu în față, dar sunt mulți alții, nu vreau să le spun numele pentru că îmi e frică să nu uit pe vreunul”
Petru Simion Opriță, profesor de informatică Regina Maria Dorohoi.
În fața tuturor inspectorilor școlari profesorul de informatică a primit aplauze meritate.
Sorin Ion, fost inspector școlar județean de Dâmbovița și candidat pe listele PNL pentru Senat, a candidat la alegerile locale din partea PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile