Părintele Dionisie Ignat - Dumitru, născut in 1909, în comuna Vorniceni, județul Botoșani, într-o familie de simpli agricultori i-a avut ca duhovnici pe ieromonahul Antipa Dinescu, Elisei Cilipiu și Dometie Trihenea.
Acesta a devenit mare duhovnic, unul dintre cei mai cautati indrumatori din Muntele Athos. Iata cateva din scrierile si din spusele parintelui Dionisie Ignat de la Colciu:
"Sa avem nadejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. Dupa cum spun Sfintii Parinti, Sfintii Prooroci, noi am intrat in veacul al VIII-lea, si ei asa scriu ca, intrand in al VIII-lea veac, multe necazuri o sa vina peste omenire, mari schimbari o sa fie in lume. Dupa scrierile Sfintilor Parinti, omenirea asteapta doua pericole infricosate: un razboi infricosat de mare si imparatia lui Antihrist.
Acuma numai Dumnezeu stie care va apuca inainte, razboiul acela care se asteapta sau imparatia lui Antihrist. Noua nu ne-a ramas altceva decat sa ne pregatim. Sa ne pregatim prin pocainta, spre marturisire curata, ca nimenea nu se poate mantui decat numai prin pocainta, adica prin marturisirea pacatelor inaintea parintelui duhovnic. O sa fie un razboi infricosat, poate nu acum, dar in cativa ani. Asa va fi ca nu vor mai cunoaste ca au fost oameni cei omorati. Suntem in vremurile de pe urma. Sunt semne vadite.
Conducatorii omenirii de astazi sunt hotarati sa distruga omul, atat duhovniceste cat si fireste. Adica nu se mai pune problema de a fi un bun crestin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor sa schimonoseasca firea omului. Conducatorii europeni se vede bine treaba ca au luat locul lui Satan insusi, ca de acum ei, cu ideile lor, introduc rautatea in omenire. Dar pentru ce? Ca sa distruga cu desavarsire tot ce-i duhovnicesc in om, dar nu numai atat, ci si tot ce-i omenesc. Astia vor sa faca lumea ca pe niste dobitoace, sa nu stie ca este Viata Vesnica. Chiar daca zic ca este Dumnezeu, ei spun ca totul este aici, viata asta sa fie bine.
Uniunea Europeana este Casa Faradelegilor, este distrugerea omului, nu numai a crestinului sau a monahului. Lasam asta la o parte [monahismul sau crestinismul], dar vedem ca legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindca dau drepturi lui Satan. Ei legifereaza ca pacatul impotriva firii este ceva bun. Vezi, astia de la Comunitatea Europeana o tin pe Romania ca cea mai inapoiata. De ce? Pentru ca crede in Biserica, fiindca are multi preoti si monahi. Adica crede in Viata Vesnica si nu crede in ideile lor. Vor sa bage ideile lor si Biserica le sta in cale.
O sa fie schimbari mari. Ce, crezi ca Comunitatea Europeana este dupa Dumnezeu? O sa-i schimbe pe toti, o sa le schimbe mintea. Aceasta schimbare este spre daramare iar nu spre zidire. Pentru pacatele noastre, ale omenirii, pentru faradelegile care se petrec, bag seama ca s-a luat harul Sfantului Duh si de la alimente, fructe si legume. Le bagi in gura, dar nu vor sa se pogoare in stomac, ca nu au gust. Si gustul alimentelor este un dar de la Dumnezeu, dar acum toate sunt serbede", a spus preotul, potrivit ziarului Bzi.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024