Vremea va intra într-un proces de încălzire pe durata următoarelor două săptămâni (13 - 26 mai), însă instabilitatea atmosferică rămâne ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, cu precipitaţii ce îşi vor face apariţia mai ales după 14 - 15 mai în majoritatea zonelor, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În Moldova, pe tot parcursul intervalului, valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative şi, astfel, media regională a acestora va fi de 22 - 24 de grade. Minimele termice vor avea o tendinţă de creştere uşoară în prima săptămână, apoi, până la sfârşitul intervalului, variaţiile vor fi nesemnificative, iar media regională va fi de 10 - 12 grade.
Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi îndeosebi în prima săptămână, iar cantităţi de apă mai însemnate vor fi posibile în intervalul 16 - 19 mai.
La munte, temperaturile maxime, în medie, în prima săptămână vor fi de 11 - 13 grade, iar în cea de-a doua de 13 - 15 grade. Media temperaturilor nocturne, în prima jumătate a intervalului, se va situa în jurul a 5 grade, iar a doua parte, în uşoară creştere, va fi de 6 - 7 grade. Averse vor fi în fiecare zi, pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ în intervalul 14 - 18 mai.
(Sursa foto: Botoşani, prin ochii fotografilor)
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024