Nu se știe dacă bugetul pe 2015 va permite astfel de alocări bugetare, însă edilul șef promite totuși că va încerca să aibă în vedere și modernizarea sistemului educațional.
”Încercăm să creăm un program pentru următorii patru ani astfel încât chiar dacă nu ne va permite bugetul pe anul viitor, fiecare școală să știe că va primi bani într-o perioadă de timp apropiată, e nevoie de resurse financiare importante. Sunt încă multe școli care necesită reabilitări. După cum am anunțat învățământul este prioritate pentru noi și vom continua să alocăm resurse financiare”, a declarat
Ovidiu Portariuc, primarul orașului Botoșani.
Vor beneficia de fonduri pentru lucrări de reparații în principal unitățile de învățământ care au necesități prioritare, în acest sens fiind centralizate astfel de solicitări de către Primărie.
”
Facem o prioritizare, încercăm să realizăm investițiile atât din fonduri din bugetul local cât și din buget guvernamental și din fonduri europene. În acești doi ani am investit peste 50 de miliarde în școli și în sistemul de învățământ, părerea mea este că e nevoie de o sumă de patru ori mai mare pentru a asigura reabilitarea întregului sistem de învățământ”, a adăugat primarul.
Inițiativa a fost anunțată din curtea
Școlii Gimnaziale nr. 17 unde edilul șef a luat parte la recepția șarpantei. La auzul a astfel de promisiuni, directorul acestei unități și-a exprimat prima doleanță și anume înființarea unei săli de festivități. Chiar dacă spațiul actual nu-i permite o astfel de extindere.
(G.E.)
CITEȘTE:
Primarul a mai inaugurat o șarpantă la braț cu Huncă : GALERIE FOTO