Botoșănenii se pot testa de asemenea și la cabinetele medicilor de familie sau farmacii.
Direcția de Sănătate Publică Botoșani anunță botoșănenii care prezintă simptome de răceală și doresc să se testeze COVID-19 că se pot prezenta non-stop la Centrul de Permanență de pe strada Independenței nr. 7 din municipiul Botoșani.
De asemenea, pentru persoanele din județ, testarea gratuită se face la cei 78 de medici de familie aflați în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, chiar dacă pacientul nu este luat în evidențele vreunui medic de familie (situație actualizată zilnic pe site-ul CAS Botoșani).
Botoșănenii au opțiunea de a face test și la cele 4 farmacii (FarGalenus, Medimfarm TopFarm, Anca 3 Farm, EricFarm) care efectuează testare contracost dar și la laboratoarele private.
„ Facem mențiunea că la Unitatea de Primiri Urgențe timpul de așteptare se prelungește mult și este mai eficientă testarea la centrele enumerate anterior. După primirea rezultatelor, pacienții vor lua legătura cu medicul de familie sau se vor prezenta în cele trei centre de evaluare: de la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani, Secția Exterioară Săveni și Spitalul Municipal Dorohoi”,
au transmis reprezentanții DSP Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile