Guvernul a decis printr-un memorandum propus de Ministerul Finanţelor ca programul “Prima Casă” va continua şi în următorii cinci ani, în perioada 2017 – 2021, însă programul va suferi câteva modificări.
Astfel botoșănenii interesați să-ți achiziționeze o locuință prin acest program vor putea sa-și facă planuri pe termene mai mari. Statul a redus garanţia la 40% pentru apartamentele mai vechi de cinci ani. Pe de altă parte, dacă locuinţa pe care o alegi este mai nouă de cinci ani sau a fost consolidată în ultimii cinci ani, atunci garanţia statului va fi în continuare de 50%.
Potrivit strategiei Programului Prima Casă 2017 – 2021, propusă de Ministerul de Finanţe, procentul de garantare a creditului de către stat se va diferenţia în funcţie de vechimea şi rezistenţa imobilului în care se află locuinţa. De asemenea, va fi luată în calcul şi calitatea acestuia în urma consolidării clădirii, (calitate care va fi măsurată prin rezistenţa la seisme).
În primul an, plafonul anual de garantare pus la dispoziţia băncilor va fi de 2,5 miliarde de lei, pentru următorii trei ani va scădea la 2 miliarde de lei, iar în ultimul an va fi de doar 1,5 miliarde de lei.
Pentru anul 2016, plafonul a fost suplimentat cu 250 de milioane de lei. Totodată, se propune menţinerea condiţiei conform căreia toate locuinţele care se achiziţionează în cadrul Programului trebuie să se încadreze în una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică. (Sursa: Cancan)
ASTĂZI: Protest tăcut la Muzeul Județean pentru salarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile