Cardul se alimentează o dată la două luni cu suma de 250 de lei, următoarea tranșă fiind în luna iunie 2024.
Pe parcursul acestui an, persoanele cu venituri mici primesc suma totală de 1.500 de lei. Ultima tranșă de bani s-a încărcat pe card în luna aprilie, iar următoarea va fi acordată în luna iunie, urmând ca în anii următori cuantumul să fie diminuat.
Banii pot fi folosiți exclusiv pentru plata unor bunuri necesare consumului. De asemenea, se pot plăti mese calde. O inițiativă legislativă caută să extindă valabilitatea cardurilor de alimente astfel încât persoanele cu venituri mici să poată cumpăra cu aceste carduri și medicamente.
Se are în vedere modificarea legii 63/2022, astfel: cu ajutorul cardurilor de alimente se pot achiziționa și medicamente, dar numai dacă acestea sunt prescrise de către un medic. Proiectul spune că pensionarii și persoanele defavorizate ar putea plăti de pe cardul de alimente diferența (coplata) pentru medicamentele compensate mai puțin de 100%, informează romaniatv.net.
Această propunere are șanse foarte mari să se aplice chiar din luna iunie când se încarcă, din nou, cardurile alimentare cu suma de 250 lei. Asta, pentru că inițiatorii susțin că măsura va aduce bunăstare pentru un grup foarte vulnerabil format din pensionari și persoane cu venituri mici.
Din păcate, începând cu 2025 și până în 2027, valoarea acestor vouchere sociale va fi înjumătățită, ceea ce înseamnă vă vor avea o valoare nominală de 125 de lei. O altă modificare care va intra în vigoare începând de anul viitor este aceea că aceste carduri nu vor mai fi alimentate la două luni, ci o dată la șase luni.
(Foto: Dailybusiness.ro)
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un fost procuror-șef originar din Botoșani vrea să revină în meserie
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Petre Roman audiat astăzi la Parchetul General: Nu există nicio dovadă
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ASTĂZI: Protest tăcut la Muzeul Județean pentru salarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile