Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un cod de etică în învăţământul preuniversitar, care interzice cadrelor didactice solicitarea, acceptarea sau colectarea unor sume de bani ori cadouri sau oferirea de meditaţii contra cost propriilor elevi, prin constrângere.
Totodată, profesorii nu au voie să le impună elevilor să cumpere manuale auxiliare. Codul mai prevede ca profesorii care sunt martorii unui comportament lipsit de etică profesională din partea colegilor de catedră, să sesizeze Comisia de etică.
Personalul didactic trebuie să își desfășoare activitatea profesională în conformitate cu următoarele valori și principii:
imparțialitate și obiectivitate
independență și libertate profesională
responsabilitate morală, socială și profesională
integritate morală și profesională
confidențialitate și respectul pentru sfera privată
primatul interesului public
respectarea și promovarea interesului superior al educabilului
respectarea legislației generale și a celei specifice domeniului
respectarea autonomiei personale
onestitate și corectitudine intelectuală
atitudine decentă și echilibrată
toleranță și încurajarea diversității
autoexigență în exercitarea profesiei
interes și responsabilitate în raport cu propria formare profesională, în creșterea calității activității didactice și a prestigiului unității/instituției de învățământ preuniversitar, precum și a specialității/domeniului în care își desfășoară activitatea
implicare în democratizarea societății
În relațiile cu educabilii, personalul didactic are obligația de a cunoaște, respecta și aplica un set de norme de conduită pentru:
- Ocrotirea sănătății fizice, psihice și morale a educabililor prin:
supravegherea pe parcursul activităților desfășurate în unitatea de învățământ, cât și în cadrul celor organizate de unitatea de învățământ în afara acesteia
monitorizarea, semnalizarea și interzicerea agresiunilor verbale și/sau fizice și a tratamentelor umilitoare/degradante asupra educabililor
asigurarea protecției fiecărui educabil, prin denunțarea formelor de violență verbală/fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijență sau de exploatare a acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare
combaterea oricăror forme de abuz
interzicerea hărțuirii sexuale și a relațiilor sexuale cu educabilii
- Eliminarea oricăror activități care generează corupție:
fraudarea examenelor;
solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic, în vederea beneficierii de către educabili de tratament preferențial ori sub amenințarea unor sancțiuni, de orice natură ar fi acestea;
traficul de influență şi favoritismul;
oferirea de meditații contra cost, cu proprii educabili, prin constrângere;
- Asigurarea egalității de șanse și promovarea principiilor educației incluzive
- Susținerea demnității și recunoașterea meritului personal al fiecărui educabil
În exercitarea activităților şcolare și extrașcolare, personalului didactic îi este interzis:
să folosească dotările și baza materială din spațiile de învățământ în vederea obținerii de beneficii financiare personale directe sau indirecte
să folosească, să producă sau să distribuie materiale pornografice scrise, audio ori vizuale
să organizeze activități care pot pune în pericol vădit siguranța și securitatea educabililor sau a altor persoane aflate în incinta unității/instituției de învățământ
să consume substanțe psihotrope, etnobotanice și/sau alcool
să încurajeze consumul de substanțe psihotrope, etnobotanice si alcool de către educabili
să organizeze pariuri şi jocuri de noroc.
Orice persoană, participantă/implicată în mod direct sau indirect în activitățile din domeniul educațional preuniversitar, care consideră, în mod întemeiat, prin raportare la prevederile prezentului Cod, că este victima sau martorul unui comportament lipsit de etică profesională din partea unei/unor persoane din cadrul personalului didactic, are dreptul de a sesiza Comisia județeană/a municipiului Bucureşti de etică. Sesizările trebuie făcute în scris, pe adresa electronică sau fizică, a Comisiei de etică.
Sesizările pot fi individuale sau colective și primesc un număr de înregistrare care se comunică persoanei/persoanelor care au făcut sesizarea. În termen de maxim 30 de zile Comisia de etică trebuie să dea un răspuns oficial.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024