Deţinuţii pot beneficia de un proiect inedit propus de un teatru pentru copii şi tineret din municipiul Botoşani.
Mai precis aceştia pot beneficia de libertate pe perioada unui spectacol de teatru la care vor asista alături de copiii acestora.
Teatrul pentru copii şi tineret ”Vasilache” din municipiul Botoşani a propus un proiect inedit în parteneriat cu Penitenciarul Botoşani. Propriu-zis în baza acestui proiect, deţinuţii se pot bucura de liberate în timpul unui spectacol al teatrului dacă îşi petrec acel timp alăturii de copiii lor.
Propriu-zis vor fi organizate spectacole, iar deţinuţii care au copii, se vor putea bucura de liberatate pe toată durata spectacolului. Doar cu condiţia să vină împreună cu copii şi să vadă împreună spectacolul, inclusiv cu membrii apropiaţi ai familiei.
” La anumite spectacole ale Teatrului pentru Copii şi Tineret încarceraţii vor putea să vină la teatru împreună cu copiii lor şi să urmărească împreună spectacolele teatrului nostru. Evident totul se face în baza unui parteneriat cu Penitenciarul Botoşani. Imediat ce se vor încheia toate formalităţile vom demara proiectul”, spune Marius Rogojinschi, directorul Teatrului ”Vasilache” pentru Adevărul
Directorul teatrului, un foarte cunoscut actor botoşănean de altfel, spune că acest proiect doreşte să aibă un impact social şi de fapt să menţină contactul deţinutului cu familia, însăşi ca proces de reabilitare şi ca prilej de relaţionare între copil şi părinte.
”M-am gândit şi voi propune ca acest proiect să aibă numele de ”liber-art” fiindcă arta în orice situaţie te face liber, te face să evadezi din orice spaţiu restricţionat.”, spune Marius Rogojinschi.
Totodată Teatrul ”Vasilache” a mai demarat un parteneriat inedit cu Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean ”Mavromati” din Botoşani. Propriu-zis actorii vor merge la spital şi vor juca în spaţii neconvenţioanle pentru micuţii bolnavi şi mai ales pentru cei care sunt greu deplasabili. ” Proiectul se numeşte
”Teatrul ne face bine” stabilit în parteneriat cu Spitalul Judeţean ”Mavromati” şi în special cu Secţia de Pediatrie. Odată pe lună Teatrul ”Vasilache” va juca un spectacol în pavilionul central, în spaţiul de la parter care este foarte mare. Să le aducem o rază de bucurie, să le alinăm suferinţa. Să le aducem în suflete o nouă de optimism şi să le treacă mai uşor clipele petrecute acolo.” , spune Marius Rogojinschi.
Acest proiect va debuta în septembrie.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024