Clădirea care se degradează de mai bine de un deceniu în bulevardul Mihai Eminescu își va recăpăta frumusețea de altădată după ani de așteptare. În încăperile părăsite și-au făcut culcuș oamenii fără adăpost, însă într-un final zidurile au devenit periculoase chiar și pentru ei.
Soarta fostului restaurant Armonia, atât de maiestuos în perioada comunistă, părea pecetluită. Până când un tânăr afacerist botoșănean s-a încumetat să cumpere ruina și să salveze clădirea de la autodemolare.
Documentația noului proiect a fost depusă la Primărie, acolo urmând să fie amenajate un restaurant și un bloc de locuințe.
„O nouă investiție interesantă se anunță a fi făcută în municipiul Botoșani. Pe bulevardul Mihai Eminescu, la intersecție cu strada Armoniei există o clădire aflată pe lista monumentelor de arhitectură care se află într-o avansată stare de degradare. Un investitor a achiziționat recent această clădire precum și terenul aferent în suprafață de 2.445 mp”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Pe acest amplasament, în spatele fostului complex Armonia, se află o anexă și o magazie. Clădirea monument istoric va avea aceeași destinație ca și în trecut. Anexele urmează să fie demolate, iar investitorul are alte planuri pentru terenul e rămas liber.
„O să facă în locul lor un bloc cu regim de înălțime D+P+2+M, la demisol urmând a amenaja locuri de parcare și spații de depozitare, la parter va fi bucătăria restaurantului, spații comerciale și birouri, iar la etaje plus mansardă, vor fi realizate 12 apartamente cu acces din subsol și de la parter”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Investiția privată se află la acest moment la faza de întocmire a Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Pentru cele 12 apartamente, investitorul va trebui să asigure minimum 12 locuri de parcare pe aceeași proprietate, iar pentru restaurant și spații comerciale, în funcție de suprafața acestora, va fi nevoie de parcări suplimentare.
Demolarea anexei și magaziei se va face numai cu acordul comisiei de monumente deoarece se află în zona de protecție a clădirii monument, cu autorizație de demolare de la Primăria municipiului Botoșani și numai după aprobarea PUZ în ședință de Consiliu Local.
„Mă bucur că această clădire aflată pe lista monumentelor de arhitectură va fi salvată de la degradare și sper ca noua clădire propusă a fi construită în spate să fie elegantă și discretă atât ca volum cât și din punct de vedere arhitectural astfel încât clădirea monument să fie pusă în valoare și să iasă în evidență”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani.
Ca atare, viceprimarul a solicitat arhitectului care se va ocupa de acest proiect să își dea tot concursul și să-și arate măiestria pentru un rezultat pe măsură.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024