Șefii Spitalului Județean Mavromati vor să implementeze la nivelul unității spitalicești, un proiect pilot cu privire la modul în care se face curățenia. Se vor constitui echipe mobile de curățenie care își vor desfășura activitate în două ture, respectiv de dimineață și după amiază.
Conducerea susține că, în prezent sunt nemulțumiți de modalitatea în care se se efectuează curățenia pe secțiile spitalului, acesta fiind motivul pentru care au decis implementarea acestui proiect cu echipe mobile de curățenie.
”Nu suntem mulțumiți de modul cum se face curățenia. Sunt și cauze obiective, lipsa personalului, dar și probleme de natură subiectivă. Echipele mobile vor acționa în două ture, cu cărucioare. Ar rezolva o problemă și anume faptul că, infirmierii ar fi degrevați și s-ar ocupa mai bine de bolnavi”, a declarat
Viorel Iliuță, managerul Spitalului Județean.
Șeful unității a menționat faptul că vor fi un număr de 26 de persoane care vor face parte din echipele mobile de curățenie, iar dacă va fi necesar se vor mai face angajări. Dacă proiectul pilot se va bucura de un real succes, el va fi implementat și la secțiile subordonate Spitalului Județean.
(A.D.)
CITEȘTE:
Șefii de la ”Mavromati” caută mizerie în spitalele botoșănene
[[banner]]