Distribuție Energie Electrică România a semnat un contract privind implementarea unui Sistem Inteligent de Distribuție a energiei electrice, pentru întreaga rețea din cele 18 județe, cu asocierea Simetrix Business Software, Elsaco Solutions și Cuculus GmbH.
Contractul, “Dezvoltarea și Implementarea unor Platforme Integrate MDM&MDC”, vizează implementarea Platformei Cuculus ZONOS IoT pentru MDC (Meter Data Collection) și MDM (Meter Data Management) precum și o serie de servicii adiacente, inclusiv operațiuni, pentru întreaga rețea de distribuție timp de opt ani.
“În prezent, aplicațiile și procesele digitalizate devin din ce în ce mai relevante pentru sectorul energetic. Cu sisteme și soluții inovatoare care contribuie la un sistem energetic funcțional, inteligent, integrat și mai curat, tehnologiile digitale au un potențial semnificativ de a contribui și de a facilita tranziția energetică. Contoarele inteligente, împreună cu soluțiile unui sistem integrat și centralizat de gestionare a datelor de măsurare, reprezintă începutul transformării rețelelor electrice, generând, de altfel, multiple beneficii consumatorilor”, a declarat Mihaela Rodica Suciu, Director General al Distribuție Energie Electrică România.
”Este un proiect interesant, în concordanță cu obiectivul strategic al grupului de companii Elsaco de a oferi sisteme și soluții pentru îmbunătățirea eficienței energetice. Este o provocare pentru noi, dar suntem încrezători că împreună cu DEER și partenerii noștri vom realiza un proiect de succes, care va contribui semnificativ la digitalizarea sectorului energetic românesc”, a declarat Doru Popa, Vicepreședinte al grupului de companii Elsaco.
”Avem aceeași viziune cu DEER privind transformarea digitală în sectorul energetic. Proiectul presupune includerea tuturor echipamentelor de măsurare din cele trei zone operaționale ale DEER într-un sistem integrat și centralizat de management al datelor de măsurare. Implementarea sistemului MDM & MDC va contribui semnificativ la îmbunătățirea serviciului de distribuție și la reducerea pierderilor tehnice și comerciale”, a declarat Anca Bejenariu, Manager Contract, Simetrix Business Software.
"Ne simțim onorați că am fost selectați ca fiind cea mai bună soluție, nu doar din punct de vedere tehnologic, ci și ca organizație. Împreună cu DEER SA, vom construi un viitor digital pentru sectorul energetic al României. Așteptăm cu nerăbdare acest proiect interesant și provocator care ne susține viziunea de a oferi energie la prețuri accesibile pentru toată lumea", a declarat René Böringer, co-fondator și Director General al Cuculus GmbH.
Despre DEER SA
Distribuție Energie Electrică România SA operează 201.082 km linii electrice, în 18 județe, reprezentând 40.7% din teritoriul României, deservind peste 3.9 milioane de utilizatori.
Despre Elsaco Solutions
Elsaco Solutions este unul din principalii furnizori din România pentru sisteme și soluții IT&C dedicate sectorului utilităților publice.
Despre Simetrix Business Software
Simetrix Business Software este o companie de software specializată în realizarea sistemelor informatice integrate pentru citirea și managementul echipamentelor de contorizare.
Despre Cuculus GmbH
Cuculus GmbH este soluția cheie pentru furnizarea de utilități pentru toți, protejând în același timp resursele naturale. Oferim soluții software și tehnologie de ultimă oră care abordează provocările din sectorul utilităților din întreaga lume. Soluțiile noastre permit companiilor de utilități și organizațiilor să treacă cu succes la o nouă eră de furnizare și gestionare a energiei electrice, apei și gazelor.
(Comunicat de presă)
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024