Patru instituții de cultură din subordinea Consiliului Județean Botoșani au aplicat pe Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Patrimoniului Cultural, o linie de finanțare deschisă de către guvernul Statelor Unite ale Americii prin intermediul Ambasadei de la București.
Este vorba despre Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Muzeul Județean.
„Împreună cu reprezentanții instituțiilor din subordine căutăm linii de finanțare care să dezvolte actul cultural din județ. După ce la sfârșitul anului trecut, în parteneriat cu GAL-urile, s-au depus proiecte în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență pe componenta „Cultură și Turism”, gestionată de Administrația Fondului Cultural Național, acum s-au deschis aplicații pentru atragerea de fonduri puse la dispoziție de către SUA. Cele patru proiecte care intră în competiția pentru finanțare au o valoare totală de peste 600.000 de dolari. Încercăm să găsim soluții la toate problemele și să diversificăm sursele de finanțare pentru a asigura un act cultural dinamic în județul Botoșani”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Biblioteca „Mihai Eminescu” a aplicat cu un proiect amplu, de 395.000 de dolari, prin care intenționează să restaureze și să conserve documente rare cu valoare și importanță istorică atât din patrimoniul propriu, cât și aparținând comunităților etnice din Botoșani, cu scopul de a constitui Biblioteca Digitală a memoriei locale botoșănene. De asemenea, sunt avute în vedere și cărțile rare – ediții princeps și volume care nu au mai fost reeditate, carte bibliofilă, manuscrise și documente ale comunităților etnice care au contribuit la dezvoltarea ținutului (carte veche, manuscrise, fotografii). În final, toate acestea vor fi transpuse în format audio pentru a fi disponibile și persoanelor cu deficiențe de vedere.
Memorialul Ipotești își propune prin proiectul depus, a cărei valoare se ridică la aproximativ 200.000 de dolari, să restaureze 20 de obiecte culturale din expoziția permanentă a Casei Memoriale „Mihai Eminescu”. Obiectele culturale propuse spre restaurare în cadrul acestui proiect sunt încadrate în categoriile tezaur sau de bază ale patrimoniului cultural național, fiind reprezentative pentru secolul al XIX-lea. Ele sunt realizate în ateliere din Franța, Germania și România.
În competiția de proiecte culturale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale intră cu proiectul „Jocul căiuților din județul Botoșani, element de patrimoniu imaterial”, estimat la 100.000 de dolari. „Odată cu trecerea timpului, aceste obiceiuri încep să dispară, având în vedere că oamenii satelor care au moștenit aceste datini din generație în generație sunt înaintați în vârstă... Prin acest proiect încercăm să stimulăm generațiile tinere, să-i facem conștienți de faptul că aceste datini, tradiții și obiceiuri ne definesc pe noi ca neam și popor”, se arată în fișa proiectului.
Muzeul Județean își propune să achiziționeze un scanner de înaltă performanță, estimat la 10.000 de dolari, pentru conversia virtuală a artefactelor Culturii Cucuteni descoperite pe teritoriul județului. Un astfel de demers este unic la nivel național, obiectele aparținând Culturii Cucuteni nefiind, în acest moment, disponibile în format digital.
„Sunt proiecte frumoase, generoase și care sperăm să treacă de etapele de evaluare și să obțină finanțare din Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Patrimoniului Cultural, pentru că vor aduce un plus de valoare patrimoniului cultural universal”, a conchis Doina Federovici, potrivit unui comunicat de presă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024