Deși sceptic la demararea acestui program, primarul municipiului reședință de județ a început să fie chemat la București pentru semnarea contractelor de finanțare.
Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II a fost anunțat anul trecut, însă liberalii nu i-au dat credite prea mari, descriindu-l mai degrabă populist decât cu șanse de realizare.
La jumătate de an distanță, unele proiectele se află în faza de contractare. De departe, cel mai important pentru municipiul Botoșani este Drumul Tătarilor, regăsit pe lista celor șapte contracte semnate de Cătălin Flutur la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), săptămâna trecută.
„Cel mai important proiect este cel privind reabilitarea și modernizarea străzii Drumul Tătarilor din municipiul Botoșani. Continuăm cu lucrări de modernizare pentru autorizare la incendiu la Grădinița Floare de Colț din municipiul Botoșani, pentru Școala Gimnazială nr.2, pentru Grădinița, pentru Școala Gimnazială Ștefan cel Mare, pentru Școala 17, pentru Școala 12”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Toate contractele ating valoarea cumulată de aproape 8,5 milioane lei, din care contribuția municipalității este de 570.000.
„Au rămas pe din afară și nu au primit finanțare: strada Alexandru cel Bun, Crinilor, Dimitrie Bolintineanu, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga și IC Caragiale. Noi căutăm soluții ca o parte din aceste străzi să le facem pe alte fonduri, că e prin GAL, POR sau buget propriu”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul va mai face o deplasare la București pentru alte șapte contracte, respectiv autorizări de incendiu pentru mai multe unități de învățământ, dar și relocarea grădiniței Vonicelul. Din PNDL se află la partea de achiziție publică contractul pentru dotarea unui laborator de fizică la Colegiul Mihai Eminescu Botoșani.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024