Primarul Cosmin Andrei a anunțat că în ultima săptămâna municipalitatea a depus două proiecte europene cu o valoare semnificativă.
Primăria Botoșani a depus proiectul „Educație în Siguranță în municipiul Botoșani”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 pentru protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzată de virusul SARS-COV-2.
Obiectivul general al acestui proiect este consolidarea capacității de reacție la criza de sănătate publică, la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat, din municipiul Botoșani.
44 de școli, grădinițe și licee care vor beneficia de investiții punctuale de echipamente de protecție și dispozitive medicale necesare, pe parcusul anului școlar 2020 – 2021.
Valoarea totală a proiectului este de 1,6 milioane euro, contribuția municipalității fiind zero.
„Iată că doar pe parcursul săptămânii trecută, Primăria Botoșani a depus două proiecte cu fonduri europene care totalizează 6,2 milioane euro, proiecte care au fost scrise cu ajutorul colegilor mei de la serviciul management proiecte care au muncit foarte mult pentru a nu pierde termenele și a fi printre primii care depunem proiecte pentru a accesa fonduri europene”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Pe lângă acest proiect, Primăria a depus săptămâna trecută un altul cu o valoare de aproape 4,6 milioane de euro prin care se vor achiziționa tablete, laptopuri, proiectoare și table inteligente necesare pentru elevi și profesori în învățământul online.
După perioada de evaluare a proiectelor, urmează să fie semnate contractele de finanțare și organizate licitațiile pentru efectuarea achizițiilor.
„Aceste proiecte au un aspect inedit în sensul în care sunt depuse într-o colaborare cu unitățile de învățământ, prin centralizarea nevoilor și pentru a fi un singur aplicant, ținând cont de experiența colegilor mei și pentru a nu lăsa unitățile de învățământ să depună singure proiecte, pentru că expertiza noastră este cea care ne dă siguranța că aceste proiecte vor fi declarate câștigătoare”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Fără sprijinul UE, municipalitatea botoșăneană nu ar fi dispus de fondurile necesare efectuării acestor achiziții, în condițiile în care bugetul local se ridică anual la pragul de 30 - 40 de milioane de lei.
La acest moment, Primăria Botoșani are depuse proiecte pe fonduri europene cu o valoare de peste 100 de milioane de euro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024