La caz s-au deplasat pirotehnicienii care au constatat că obiectul este în perfectă stare de funcționare.
Un proiectil perforant a fost descoperit, astăzi, 20 mai, la un centru de colectare a fierului vechi din municipiul Botoșani. Un angajat a observat obiectul pe rampa de sortare a deșeurilor feroase. Acesta și-a dat seama că ar putea să fie muniție neexplodată și a cerut ajutorul autorităților.
La caz s-au deplasat pirotehnicienii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani Botoșani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că este vorba despre un proiectil perforant, calibru 88 mm, în perfectă stare de funcționare. Acesta a fost ridicat, transportat și depozitat în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, urmând să fie distrus.
Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.
În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, indiferent dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață. Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.
Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.
Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024