Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a anunțat, marți, că majoritatea PDL-PNL din Consiliul Local a blocat proiectul său privind suplimentarea Poliției Locale cu cinci posturi de polițiști, însoțiți de câini dresați, care să supravegheze în permanență zona Centrului Vechi din oraș.
Edilul a subliniat că prin această abordare, consilierii PDL-PNL au desconsiderat numeroasele sesizări din partea cetățenilor și comercianților cu privire la situația din Centrul Vechi.
„Avem numeroase plângeri și sesizări privind situația din Centrul Vechi. Am cerut consilierilor să aprobe o echipă de 5 polițiști cu câini care să fie prezenți în permanență în acea zonă. Aveam resurse bugetare pentru această măsură, așteptată de mulți cetățeni. Nu există nicio justificare rațională de bun-simț pentru blocajul PDL-PNL. E doar o altă contră politică, iar cei care au de pierdut sunt, ca de fiecare dată, tot cetățenii”, a declarat Ovidiu Portariuc, care a mai explicat că Poliția Locală nu ar putea reloca efective din altă parte, pentru că într-o astfel de situație ar rămâne descoperite alte zone din oraș.
„Poliția locală este și așa mult subdimensionată. Nu am cerut acea suplimentare pentru mine, personal. Cred că aici greșesc cei de la PDL-PNL. Vroiam să rezolv o problemă pe care o cunoaște toată lumea și care deranjează mulți cetățeni din oraș”, a mai spus primarul.
În ultima perioadă, majoritatea PDL-PNL din Consiliul Local al Municipiului Botoșani a manifestat o rezistență foarte dură împotriva primarului, blocând aproape toate proiectele cu mare impact social propuse de acesta. În prima fază au blocat, prin absență, aprobarea Galei de Excelență prin care urmau să fie premiați elevii olimpici din Botoșani. După mai multe presiuni publice, consilierii PDL-PNL au aprobat proiectul, dar în aceeași ședință au respins aprobarea Cupei Primăriei, care prevedea o serie de competiții sportive la fotbal, baschet, volei și alte sporturi. Recent, consilierii PDL-PNL au respins și dublarea valorii tichetelor sociale acordate de Paște și Crăciun pensionarilor cu venituri mici din municipiu. Respingerea acestui proiect chiar înaintea Crăciunului l-a surprins pe primar dar și pe cei 4.000 de pensionari care ar fi beneficiat de această măsură.
Consilierii locali care au blocat măsura primarului privind creșterea gradului de siguranță în Centrul Vechi sunt următorii:
1. Alexa Cătălin Virgil (PDL-PNL) - împotrivă
2. Furtună Corneliu Daniel (PDL-PNL) – împotrivă
3. Lazarec Elena (PDL-PNL) – împotrivă
4. Luca Ovidiu Daniel (PDL-PNL) – împotrivă
5. Apostoliu Eugen Sorin (PDL-PNL) – abținere
6. Bucșinescu Lidia (PDL-PNL) – abținere
7. Lebădă Radu (PDL-PNL) – abținere
8. Lupașcu Cătălina Camelia (PDL-PNL) – abținere
9. Murariu Gheorghe Gabriel (PDL-PNL) – abținere
10. Onișa Paul (Independent) – abținere
11. Pleșca Stelian (PDL-PNL) – abținere
12. Țurcanu Eugen Cristian (PDL-PNL) – abținere
CITEȘTE ȘI: Primarul despre respingerea proiectului cu dublarea tichetelor sociale: „Nu înțeleg această răutate politică”
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024