Aveți grijă de copiii dumneavoastră, este mesajul reprezetnanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Nu îi lăsați singuri în locuință cu sobele aprinse sau cu alte mijloace de încălzire pornite. Nu îi încuiați în casă gândindu-vă că așa vor fi în siguranță! Apelați la rude sau la vecini dacă sunteți nevoiți să plecați, chiar și pentru o perioadă scurtă.
Ieri, doi copii mici și-au pierdut viața într-un incendiu, în județul Buzău.
Lăsați nesupravegheați, chiar și pentru o clipă, copiii pot fi în pericol, iar în caz de incendiu, de cele mai multe ori, nu ar ști cum să reacționeze.
Statistica IGSU ne arată faptul că, în primele zece luni ale anului, 38 de copii au fost victime ale incendiilor în locuințe. Șase dintre aceștia au decedat, iar 32 au fost răniți.
În județul Botoșani nu s-au înregistrat astfel de evenimente anul acesta, însă pentru a preveni astfel de evenimente, părinții trebuie să fie prudenți în fiecare zi și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. Printre acestea, reamintim:
- nu lăsați copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare, aragazuri sau aparate electrice aflate în funcțiune;
- nu lăsați la îndemâna copiilor recipiente cu substanțe inflamabile;
- păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces;
- supravegheați lumânările, candelele sau aparatele cu flacără deschisă;
- nu folosiți mijloacele de încălzire deteriorate sau cu defecţiuni;
- înlăturați orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le, cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024