Şi sfârşitul de săptămână este marcat de proteste la Botoşani. Sâmbătă seară în jur de 50 de persoane au manifestat din nou pe trotuarul de lângă Teatrul Mihai Eminescu. Spre deosebire de celelalte zile, de această dată oamenii au punctat la capitolul fonic, venind la acţiune dotaţi cu tobe, tălăngi, câteva fluiere şi o portavoce cu led.
„Jos Băsescu”, „Jos Guvernul”, „De-mi-si-a”, „Nu vă fie frică / Şi Băsescu pică”, au fost câteva dintre scandările celor strânşi în Piaţa Revoluţiei. Nu au lipsit nici pancartele pe care se puteau citi mesaje precum
„Băse dacă te ţine, fă o baie de mulţime”, „Vrem să fim liberi”, „Fără hoţi”, „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi”, „Şcoala n-are rost, Guvernul te vrea prost”, „Băse eşti veriga slabă”, „Oameni buni haideţi cu toţii, să scoatem din ţară hoţii”. Printre protestatari se regăseau şi doi membri ai Asociaţiei Revoluţionare 22-25 decembrie 1989, Ştefan Sârghia şi Ioan Apaţie, preşedintele Tineretului Social Democrat Botoşani Răzvan Rotaru, vicepreşedintele organizaţiei municipale Botoşani a PSD Sergiu Marian şi Mircea Comăneci preşedintele filialei 1 a Sindicatelor Cadrelor Militare Disponibilizate. Un echipaj de jandarmi se afla la faţa locului, iar doi poliţişti dirijau circulaţia. Din când în când unii şoferi se raliau protestului claxonând insistent.
VEZI CE A FOST LA PROTESTELE DE VINERI SEARĂ:
ACUM : Miting cu zece oameni în centrul oraşului - FOTOGALERIE