Protest fără finalizare: pieţarii au „chiulit” de la şedinţa cu primarul – VIDEO
După ce au strigat şi s-au bătut cu pumnul în piept câteva ore în dimineaţa zilei de luni, 1 aprilie, participanţii la acţiunea de protest din Piaţa Centrală nu au mai răspuns la invitaţia şefilor din Urban Serv şi Primărie de a sta la masa discuţiilor. Aceştia au ţinut-o una şi bună că doresc ca Ovidiu Portariuc să vină în piaţă şi cum edilul şef nu a dat curs solicitării, exemplul său a fost urmat şi de nemulţumiţi.
Întâlnirea cu o delegaţie din partea producătorilor din piaţă a fost programată pentru orele 11:30 în sala de audienţe a municipalităţii. Primarul Ovidiu Portariuc, viceprimarul Cosmin Andrei dar şi Simion Drelciuc, Viorel Negru sau Iustinian Bozi au luat loc la masă însă din rândul pieţarilor nu s-a prezentat nimeni.
"A venit timpul să facem ordine"
Pentru a stinge scandalul izbucnit în centrul oraşului, edilul şef a declarat că intenţionează să facă public regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei care să fie adus şi la cunoştinţa opiniei publice şi din care să reiasă măsurile care se doresc a fi impuse dar şi rezultatul scontat. Aceste demersuri ar corecta o parte dintre ilegalităţile care se produc în zonă şi care sunt ştiute de ani de zile. „Vreau să vadă şi cetăţenii cam ce reguli se doresc a fi impuse acolo, iar cei care nu doresc să le respecte, e problema lor. Regulile astea de aici o să le punem sub o formă în 10,12 puncte, un regulament transparent să ştie toţi cetăţenii şi atunci să vedem dacă mai există nemulţumiri. Deci noi nu putem să tolerăm ilegalităţi. În piaţă se ştie foarte bine de foarte mult timp se produc nişte lucruri pe care le cunoaşteţi şi dv. în urmă cu ceva timp dv. ni le-aţi adus la cunoştinţă, noi am ţinut cont şi de ce a spus opinia publică prin intermediul presei legat de samsari, de furturile care se întâmplă acolo, iată că a venit ziua în care a trebuit să luăm măsuri şi să facem ordine”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
"De problema ţigărilor şi a valutei se ocupă DIICOT"
Pe de altă parte, şefii din Primărie susţin că nu au însă nici o putere asupra valutiştilor sau a celor care vând ţigări de contrabandă asupra cărora ar trebui să ia măsuri alte instituţii abilitate. „De problema ţigărilor şi a valutei se ocupă DIICOT-ul, ei în piaţă nu expun pe masă, ei îşi fac treaba, îşi ţin în buzunare, ce să-i fac eu, el se plimbă prin piaţă, merge ca oricare, nu am de unde eu să ştiu că acesta are ţigări sau acesta nu are ţigări şi pentru că nu e problema noastră”, a explicat Iustinian Bozi.
Cu toate acestea, primarul susţine că are informaţii cum că bişniţarii ar fi în legătură cu unii dintre comercianţi şi de aici şi rezistenţa pusă de oamenii din piaţă la schimbări. „În urmă cu aproximativ patru, cinci luni am primit o informare oficială de la una din instituţii cum că prin intermediul unor comercianţi din piaţă se comercializează şi mărfuri de contrabandă şi am trimis informarea şi la Urban Serv, deci s-ar putea la un moment dat să existe o anumită conexiune între două categorii care funcţionează acolo împreună şi tocmai asta încercăm prin această ordine se clarifică foarte multe lucruri”, a mai spus primarul.
În cazul chiriilor prea mari de care oamenii se plâng, conducerea Urban Serv susţine că acestea nu au mai fost majorate încă din anul 2005 ci doar indexate conform indicelui de inflaţie, conform legii în vigoare. „Să înţelegem că indexarea acestor tarife se face trimestrial cu indicele de inflaţie, pentru că am auzit fel de fel de zvonuri cum că s-au dublat chiriile. Deci efectiv din 2005 până astăzi la ora la care discutăm indexarea acestor tarife a fost numai după indicele de inflaţie, să vedem cât a fost indicele de inflaţie, socotim şi atunci vedem cu cât au crescut chiriile”, a explicat şi Viorel Negru care a mai afirmat că, în unele cazuri chiriaşii au obţinut un spaţiu mai mare şi au trecut de la un chioşc care măsura de exemplu între 6 şi 8 mp la un altul de 20 de mp şi atunci este normal ca, costurile să fie mai crescute.
CITEŞTE:
Ameninţări cu moartea în miez de noapte la şeful pieţei