Deși anunțat la o prezență de circa 100 de oameni, protestul polițiștilor de vineri la amiază a fost unul de impact, cel puțin din punctul de vedere al acuzațiilor aduse de participanți.
Au protest umăr la umăr polițiști de frontieră și polițiști „naționali”, respectiv cei din Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), reprezentativitatea fiind a Sindicatului Național al Polițiștilor de Frontieră și Sindicatului Diamant.
Au fost peste 50 de protestatari, extrem de vocali. Au avut pancarte în care mesajul a fost în mare parte privitor la inechitățile salariale. Polițiștii sunt categoria profesională ignorată de guvernanți de aproximativ 10 ani de zile, din punctul de vedere al salariilor. Dacă medicii sau profesorii au obținut majorări la veniturile lunare, în schimb polițiștilor le-a fost închisă gura cu tot felul de promisiuni.
Răbdarea a ajuns la capăt la începutul anului 2021 când Guvernul a anunțat o înghețare a salariilor bugetarilor, inclusiv pentru polițiști. Iar de aici s-au născut protestele care vor continua în cazul în care legea nu va fi aplicată unitar și pentru personalul din MAI.
„Lumea şi populaţia trebuie să înţeleagă că noi, astăzi, nu am venit să cerem o creştere salarială, ci doar aplicarea legii în mod corect. Noi suntem plătiți astăzi diferențiat, nu pe baza Legii unice de salarizare. Cei mai vechi în sistem suntem plătiți în baza salariului minim pe economie din 2009, iar sporurile se calculează prin raportare la același salariu, în timp ce polițiștii care au venit în sistem după 2017, când a fost adoptată noua lege a salarizării unice, beneficiază de salariul minim pe economie majorat. În plus, de fiecare dată când salariile din poliție urmau să fie majorate pentru a fi aliniate la nivelul celorlalte sectoare de activitate, au apărut amânări și derogări. Guvernele precedente şi actualul guvern au aplicat și aplică legea în mod preferenţial. Acest lucru ne nemulţumeşte foarte mult. La fel și faptul că guvernanţii nu ne invită la dialog social. Toate măsurile au fost aplicate discreționar. Am fost nevoiţi să ieşim astăzi în stradă să ne strigăm nemulţumirile”,
Bogdan Tudosă, vicepreședinte Sindicatul Diamant din cadrul IPJ Botoșani
Acțiunea de astăzi nu va fi una unitară, promit polițiștii. Iar nemulțumirile vor fi exprimate sub diverse forme, inclusiv în timpul serviciului.
“Dacă guvernanţii nu doresc să aplice legea, să nu ne îngheţe salariile şi să îi ajungem din urmă pe ceilalţi bugetari, suntem hotărâţi să recurgem şi la alte forme de protest. De exemplu, nu vom mai da amenzi. Vom aplica doar sancţiunea avertismentului acolo unde este cazul şi, în caz de forţă majoră, vom veni la serviciu şi vom face non-combat, în sensul că vom interveni doar la cazurile urgente, iar munca de birou o vom suspenda”,
Bogdan Tudosă, vicepreședinte Sindicatul Diamant din cadrul IPJ Botoșani
Ag. șef principal Petru Iacobiță din cadrul Serviciului Investigații Criminale a fost prezent și el la protest, fiind în timpul liber. A reiterat spusele antevorbitorului său și a arătat că în cazul polițiștilor, de fiecare dată, orice creștere salarială a fost amânată.
A oferit și un exemplu, al propriei persoane care are un salariu de bază de 900 de lei după 28 de activitate, iar alți colegi tineri de 1.450 de lei. Un sistem dual, cu inechități deranjante pe care nimeni nu se deranjează să le repare.
Un sistem cu zile de permanență în care polițiștii sunt puși la dispoziție, fără a fi și plătiți pentru asta. Iar dacă refuză să se prezinte la serviciu în timpul lor liber, fac obiectul comisiilor de cercetare disciplinară.
Colegii de la Poliția de Frontieră susțin că singurele nemulțumiri pe care le au sunt de ordin salariale, exemplele de corupție în cazul lor fiind mai puține.
Astăzi, unul singur de fapt.
„Factorii politici de la București, în speță dl ministru de interne și cu dl Alexe de la Iași au impus într-o funcție mare, ca adjunct la ITPF Iași o persoană foarte controversată. Dacă e să urmăriți atent pe site-urile noastre, șeful Poliției de Frontieră din Republica Moldova atrage atenția asupra acestui aspect. Lupta noastră nu este doar pentru respectarea legii ci și împotriva polițiștilor de frontieră corupți pe care-i vrem cât mai repede eliminați din sistem. Facem apel la DNA, facem apel la DGA și la celelalte structuri să ne sprijine și să ne contacteze pentru a le da informații”,
Dan Cristian Radu, președinte Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră
O delegație a mers la discuții cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Nechifor. Prefectul a primit listele de revendicări pe care a promis că le va trimite la MAI și a arătat că-și dorește ca problemele enumerate de protestatari să-și găsească o rezolvare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024