Sute de oameni s-au strâns în Piața Victoriei din capitală, pentru a protesta după ce tanăra de 25 de ani a murit la spital, după ce a așteptat îngrijiri medicale timp de aproape șapte ore.
În ciuda căldurii din București, oamenii au început să se strângă în fața Guvernului pentru a-și manifesta revolta față de acest caz încă de la ora 17:00.
Prezent la eveniment a fost și fratele Alexandrei.
În jurul orei 19:00, deja numărul oamenilor din Piața Victoriei a ajuns la 250.
Ana Măiță, care s-a numărat printre organizatorii protestului, a explicat care sunt motivele pentru care s-au adunat în Piața Victoriei:
„Am venit să protestăm în fața Guvernului față de moartea absolut revoltătoare a unei tinere mame. O moarte care putea fi 100% evitabilă dacă sistemul medical își făcea treaba (…). Facem apel la autorități să curețe sistemul medical de acești oameni care nu se pot numi doctori”,
a declarat Ana Măiță.
Oamenii strânși în Piața Victoriei au ținut un moment de reculegere la ora 19:45, apoi, la fel cum se întâmplase și înainte, au scandat „Alexandra” și „Nu am aer” - o referință la unul dintre ultimele mesaje pe care tânăra le-a dat înainte să moară.
Alexandra Ivanov (25 de ani) a murit după o noapte de spitalizare la maternitatea din Botoşani după ce a suferit un edem pulmonar. Ea avea insuficienţă cardio-respiratorie, iar sarcina care i se oprise din evoluţie era „complicată infecţios”, arată medicii legiști în certificatul constatator al decesului.
Femeia, care era însărcinată în luna a treia, a fost internată joi seară cu hemoragie, însă timp de şapte ore niciun cadru medical nu a consemnat în fișa sa medicală manevre de îngrijire sau intervenţii terapeutice, arată un raport preliminar al Direcției de Sănătate Publică Botoșani.
Alexandra Ivanov mai avea trei copii, cel mai mare fiind în vârstă de cinci ani.
Medicul botoșănean de la spitalul din Rădăuți, replică după doi ani și jumătate
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Gigi Becali, prima REACȚIE după ce FCSB a pierdut la Botoșani: De ce să fiu supărat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024