Protest inedit, ieri după-amiază, când un grup de peste 35 de mămici, însoţite de copii, au cerut anularea obligativităţii purtării măştii de protecţie în şcoli.
Acţiunea de protest, desfășurată în fața Primăriei Dorohoi, a fost iniţiată de Andreea Fetcu, o mamă îngrijorată de efectele pe care purtarea măştii o are asupra propriilor copii. În demersul său, ea a convins şi alte mămici din Dorohoi să se alăture protestului, care a durat între orele 17.00 - 18.00. Proteste asemănătoare au loc zilnic, în multe municipii din ţară.
“Vrem zâmbete nu măşti”, “Vrem să respirăm, nu să ne mascăm”, “Fără mască în şcoli”, sunt doar câteva din mesajele imprimate pe foi, cu care protestatarele au venit în faţa primăriei, copiii la rândul lor având baloane inscripţionate cu “Stop mască” dar şi mici drapele ale României, scrie realitateadorohoiana.ro.
Andreea Fetcu, iniţiatoarea protestului şi cea care a depus documentaţiile la Primăria Dorohoi, în vederea autorizării acţiunii, motivează prezenţa în faţa primăriei, sub sloganul “Stop masca în şcoli”.
“Nu suntem de acord cu purtarea măştii, de către copii, în şcoli. Cum au ieşit mamele în multe oraşe din ţară aşa şi noi am ieşit în lupta pentru protejarea copiilor noştri. Vrem să spunem publicului despre impactul negativ pe care îl are purtarea măştilor asupra dezvoltării copiilor noştri, începând de la şase ani şi până la vârsta adolescenţei. Au obligat copiii să poarte mască patru, şase sau opt ore pe zi, cât au ei de stat la şcoală. Copilul meu vreau să beneficieze de o stare de sănătate maximă. Când îi pui copilului masca pe faţă, mai are el sănătate maximă sau dreptul la o dezvoltare normală?”, se întreabă Andreea Fetcu, iniţiatoarea protestului.
Ea a mai spus că există studii care arată că oxigenarea insuficientă a creierului duce la probleme de concentrare, la scăderea atenţiei şi la oboseală psihică.
“Suntem aici să reprezentăm copiii noştri pentru că ne doare ce se întâmplă. Vrem să tragem de mânecă pe cei care nu înţeleg anumite lucruri, doar ca să aibă nişte comisioane grase. Frica este cel mai mare manipulator”, a mai declarat Andreea Fetcu.
La protest au participat mămici ale copiilor de la toate şcolile din Dorohoi. Ele s-au grupat în jurul Andreei Fetcu, care lucrează la un salon de înfrumuseţare, locul unde multe dintre mămici s-au plâns şi s-au revoltat de măsura luată de guvern, de a impune purtarea măştii de către copii în timpul orelor de curs.
A fost iniţiată şi o campanie de strângere de semnături din partea părinţilor copiilor nemulţumiţi de obligativitatea purtării măştilor în şcoli, tabelele cu semnături urmând să fie adresate Parlamentului României.
Protestul s-a desfăşurat fără incidente, participanţii, mămici şi copii, respectând directivele privind purtarea măştii şi distanţarea socială.
Totuşi, una dintre mămici şi-a manifestat nemulţumirea faţă de jandarmi şi ceilalţi reprezentanţi ai instituţiilor de forţă, care au venit în câteva rânduri şi au cerut protestatarilor păstrarea "distanţei sociale" între participanţi.
"Ei ne cer păstrarea distanţei sociale însă uitaţi-vă la ei cum stau ciorchine, unul lângă altul, ei nu respectă tocmai regulile pe care ni le impun nouă".
Protestul a fost autorizat de către autorităţi. La faţa locului au fost prezenţi jandarmi, poliţişti, poliţişti locali, pompieri, numărul acestora devenind la un moment dat sensibil egal cu cel al protestatarilor.
(Foto: realitateadorohoiana.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024