Functionarii publici si personalul contractual din cadrul Casei Judetene de Pensii Botosani, au hotărât, astăzi, adoptarea unei forme de protest la ora 10:00, față de parcursul legislativ al proiectului de lege privind completarea art. 141 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Acesta prevede, ”personalul caselor teritoriale de pensii sa beneficiaze, prin asimilare, de aceleasi drepturi salariale ca si personalul din cadrul CNPP, stabilite potrivit legislatiei privind salarizarea personalului platit din fonduri publice”.
Redăm mai jos comunicatul primit pe adresa redacției, cu mențiunea că intertitlurile ne aparțin.
Acest proiect de lege, a primit aviz negativ din partea Guvernului Romaniei iar la Senat acest proiect a fost respins, urmand sa intre si in dezbaterea Camerei Deputatilor.
Aratam ca, intentia noastra nu a fost aceea de a perturba activitatea curenta (nu s-a intrerupt activitatea de relatii cu publicul si nici activitatea interna), si nu intentionam sa prejudiciem in niciun fel interesele beneficiarilor nostri , ci doar sa ne facem auzite nemultumirile, cu privire la lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivat si nediscriminatoriu , care a condus la o situatie inacceptabila astazi ,la nivel de case teritoriale de pensii.
Analizand salariile celorlalti functionari publici cu aceeasi incadrare, din cadrul altor ministere, se poate observa ca in prezent beneficiaza de salarii nete cu mult mai mari decat ale celor din Ministerul Muncii- casele teritoriale de pensii, salarii stabilite in baza aceleiasi legi, respectiv Legea 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.
S-a ajuns la aceasta situatie, respectiv salarii mai mari cu 1000 lei – 3000 lei net , pe considerentul ca celelalte ministere au obtinut prin Hotarari de Guvern/ Ordonante de urgenata sau Ordin de ministru, asimilarea salariilor la nivel central, de minister sau agentie dupa caz (Ministrul Finantelor, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, etc). La nivel local chiar si cei din adminstratia locala sau judeteana, au salarii net superioare, in conditiile in care detin tot calitatea de functionari publici.
Prin adoptarea unei legi in sensul celor aratate mai sus, s-ar respecta principiile legii salarizarii respectiv: principiul nediscriminarii, principiul egalitatii si principiul importantei sociale a muncii , si nu ar mai fi incalcat principiul prevazut de dispozitiile art. 1 alin.2 din OUG nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Pentru respectarea principiului constitutional al egalitatii in fata legii, nivelul maxim al salariului de baza /indemnizatiei de incadrare trebuie sa fie acelasi pentru tot personalul salarizat potrivit dispozitiilor de lege aplicabile in cadrul aceleiasi categorii profesionale, respectiv familii ocupationale prevazute de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice.
Nemultumirile noastre, cu privire la drepturile salariale, sunt cunoscute. Desi ne-a fost recunoscuta munca si efortul sustinut, depus in activitatea zilnica pentru respecarea termenelor legale in raport de volumul mare de activitate, nu s-a luat nici o masura privind majorarea drepturilor salariale, iar cand in final s-a initiat un proiect de lege, acesta este respins.
Aratam ca nu toti bugetarii au salarii nesimtite, drepturile noastre salariale fiind nemodificate de aproximativ 7 ani, iar in curand vom ajunge sa primim salarii la nivelul salariului minim brut pe economie, acesta fiind anual majorat iar ale noastre ramanand nemodificate. Nu dorim decat salarii decente in raport de munca pe care o depunem.
Exista un sentiment de profunda nemultumire, generat de salariul nemotivant, cresterea volumului de munca, imposibilitatea recompensarii muncii peste durata programului normal de lucru, practic nerecunoasterea importantei muncii noastre si a nivelului de specializare - dobandit in ani de zile.
Discrepantele majore dintre salariile functionarilor publici au fost constatate si de catre Comisia Europeana, care a atras atentia guvernantilor nostri cu privire la necesitatea urgenta de a adopta o noua lege a salarizarii prin care sa fie egalizate toate salariile si eliminate decalajele existente in prezent.
In consecinta, solicitarile se pot rezuma astfel:
Respectarea principiilor sistemului de salarizarizare a personalului platit din fonduri publice (nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii, stimulării personalului, transparenței – art. 6 dinLegeanr. 153/2017) prin:
• alinierea, într-o primă etapă, a veniturilor salariale la nivelul celor de la Casa Națională de Pensii Publice, având în vedere că activitățile desfășurate la nivelul caselor teritoriale de pensii nu sunt, nici pe departe, mai puțin importante sau mai puțin complexe față de cele desfășurate la nivel central, aliniere déjà implementată la alte instituții (Ex: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Agriculturii, etc);
• eliminarea inechităților salariale atât în cadrul ”Administrației”, cât și față de celelalte familii ocupaționale, situații existente în mod evident, din moment ce chiar și numai la nivelul compartimentelor cu ”activități comune” din cadrul instituțiilor publice (Financiar/Contabilitate, ResurseUmane, Informatică, Juridic, Achizițiietc), există diferențe salariale și de 100% (venituri salariale duble în unele instituții față de altele);
- Respectarea prevederilor legale din Codul Administrativ privind cariera funcționarilor publici;
- Redactarea noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduripublice pe baza unor analize complete și corecte a activităților desfășurate în autoritățiile și instituțile publice și nu prin decizii bazate pe ”forță”, chiar și numai cea a reprezentării, pentru a nu se ajunge iarași în situația ca angajații caselort eritoriale de pensii (doar 3.500), care administrează poate cel mai mare și complex sistem informatics și informational (aprox. 10.000.000 de asigurați și pensionari/lunar + un sistem legislativ, care se întinde pezeci de ani), să aibă printre cele mai mici venituri salariale.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024