Scandal la Primăria Botoşani la finalul programului de lucru al zilei de miercuri. Funcţionarii, atât din sediul central cât și din cele de la Casa Cărții sau Incubatorul de Afaceri s-au adunat pe holul clădirii din Piaţa Revoluţiei în semn de protest faţă de unele nemajorări salariale. Aproximativ 70 de oameni se aflau la etaj miercuri după amiază.
Din luna februarie angajaţii din administraţia publică locală ar fi trebuit să primească lefurile mărite cu 20% conform unui nou act normativ.
Pe lângă această majorare, oamenii mai cer o alta, în baza unei decizii a Curții Constituționale care spune că:
”Începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Adică, dacă într-un compartiment un salariat primește 2.000 de lei la leafă și ceilalți colegi pot primi salariu la nivelul lui.
”La Consiliul Județean s-au majorat salariile cu 95%, 20 în baza ordonanței și 75% de deciziei CCR. 95% domn primar!!!”, i-a replicat una dintre salariate primarului.
Primarul Cătălin Flutur a ieşit la etaj şi li s-a adresat ca de la balcon.
El le-a explicat angajaţilor că, pur şi simplu, nu are de unde să le dea fiindcă ar rămâne fără bani pentru funcţionare, dând ca exemplu sistarea iluminatului public şi a ridicării gunoiului.
”Dacă aplicăm această majorare dăm numai pe salarii 34 de milioane de lei, iar bugetul meu propriu este de 36 de milioane. Și 10 milioane e numai subvenția la Modern Calor. 500.000 sunt bursele, nu mai vorbim de deszăpezirea care e 12 milioane. Pe noi ca municipalitate ne afectează să avem trei instituții de cultură, centre sociale și acolo salariile sunt foarte, foarte mari, prin Hotărâre de Guvern. Un inginer are 1.300 de lei și un coleg de la Poliția Locală sau de la teatru are 3.500 lei”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul consideră că Guvernul a greșit când a aplicat majorări salariale față de unii dintre salariații din administrația publică și ”i-a uitat” pe alții: ”Protestul lor este îndreptățit, ei au dreptate, toți au dreptate, dar cineva trebuie să vină să reglementeze chestia asta”.
Funcționarii au sugerat inclusiv să se elimine subvențiile ce sunt acordate la căldură sau transportul public, arătând că se va ajunge în situația în care nu vor mai exista persoane interesate să lucreze în Primărie pentru că ”tinerii vin și pleacă, nu stau la aceste salarii”.
”Tot noi suntem cei păgubiți, tot noi suntem cei care tragem și suntem unii dintre noi care chiar muncim. Și chiar nu pot, mă simt nedreptățită și nu pot să muncesc în condițiile astea”,
i-a spus lui Cătălin Flutur o funcționară.
Și atunci, primarul i-a întrebat cine își asumă această majorare?
”Și atunci cum să facem, să semnez eu și vă întreb încă o dată, nu mi se pare chiar foate corect să-mi asum în totalitate, pentru că e doar o dispoziție de primar. Nu că dacă se întâmplă ceva ne asumăm să dăm banii înapoi. Nu. Pentru că în momentul în care am dat toți banii ăia nu o să mai avem lumină în oraș”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
A intervenit și secretarul Ioan Apostu care a declarat că niciodată nu își va pune semnătura pe un astfel de document.
„Şi eu îmi doresc o majorare salarială pentru că la răspunderea pe care o am şi la belelele pe care le trag, nu sunt plătit. Dar nu mă puteţi forţa să dau aviz de legalitate în condiţiile în care nu avem buget aprobat, nu avem plafon de credite pentru cheltuieli salariale”, le-a spus și el oamenilor.
Într-un final a rămas ca discuțiile să se repete și astăzi.
Fondul de salarii era în anul 2015 de 19 milioane de lei, iar în 2017, dacă se aplică majorările, ajunge la 34 milioane de lei.
Oricum, edilul şef nu este afectat fiindcă majorarea adoptată de Executiv îi exclude pe primari şi viceprimari.
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024