Adoptare. În noaptea de 31 ian/1 febr 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92/2017 Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 care modifică Codul penal și Codul de procedură penală. În aceeași noapte a fost adoptat un proiect de lege cu privire la grațiere, dar acesta va intra în procedură legislativă la Parlament, așadar încă nu există un act normativ privind grațierea care să producă efecte.
Pentru situații de urgență, când nu se poate aștepta ca Parlamentul să dea o lege, Guvernul poate să o facă în locul lui, prin OUG. Din partea introductivă a OUG nu rezultă în mod clar care ar fi fost urgența ce a impus modificarea celor două coduri, ci doar se face mențiune la apariția unor interpretări neunitare ca urmare a publicării unor decizii ale CCR.
În domeniile care privesc justiția și codurile este obligatoriu de cerut avizul de la CSM, care are doar valoare consultativă. Cu privire la o primă variantă a textului OUG apărut săptămâna trecută, CSM a dat un aviz negativ. Dar marți s-au adus modificări importante textului inițial, astfel că MJ a considerat că e nevoie de un nou aviz de la CSM. La ora 17 a fost primită la CSM noua variantă a proiectului de OUG. Președinta CSM a fixat întâlnire a Plenului CSM pentru miercuri la ora 9.00, anunțând chiar pe ministru de aceasta. La ora 21.30 OUG era însă aprobată de Guvern, fără aviz de la CSM.
Modificarea C.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului penal, care vor intra în vigoare peste 10 zile:
1. favorizarea făptuitorului. Dacă ajuți o persoană să se sustragă de la proces sau de la executarea pedepsei, comiți o infracțiune. Nu sunt sancționați însă cei care își ajută membrii de familie (părinții sau bunicii ori străbunicii, copiii sau nepoții ori strănepoții, frații sau nepoții acestora, soții sau concubinii).
– OUG mai adaugă acum o categorie de persoane care nu va fi sancționată: afinii până la gradul II, adică de acum nu vor mai fi sancționați părinții și bunicii soțului, copiii și nepoții soțului, frații soțului. Aceasta înseamnă că dosarele deschise până în prezent pentru aceste din urmă categorii de persoane trebuie închise;
– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care favorizează făptuitorii prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.
2. abuzul în serviciu. Reglementarea este modificată aproape în întregime, depășindu-se cerințele unei decizii a CCR (405/2016) care atrăgea atenția asupra unei singure neclarități. Sunt mai multe aspecte aici:
– de acum, fapta va fi infracțiune numai atunci când se încalcă normele dintr-o lege, OG sau OUG și se produce o pagubă de peste 200.000 lei sau o vătămare a drepturilor ori intereselor unei persoane. Asta înseamnă că, de pe data de 11 februarie 2017 faptele de abuz cu prejudiciu de cel mult 200.000 lei nu vor mai fi infracțiuni: dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil (reclamantul trebuie să plătească taxă de timbru, să plătească expertize etc, ceea ce nu se întâmpla în cursul procesului penal). Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier. Încă o precizare: pragul de 200.000 lei este ales în mod arbitrar;
– se reduc limitele de pedeapsă de la 2-7 ani la 6 luni-3 ani sau amendă. Deci, noua lege stabilește pedepse mai mici. Efectul este că scad și termenele de prescripție a răspunderii penale, ceea ce afectează dosarele în curs: dacă până acum o infracțiune de abuz în serviciu putea fi urmărită în termen de până la 8 ani de la data comiterii, de acum acest termen va fi de 5 ani, astfel că dosarele care se află pe rolul organelor judiciare de mai mult de 5 ani trebuie închise;
– în caz de condamnare, până acum judecătorul putea interzice celui condamnat să exercite o funcție publică timp de 1-5 ani. Prin OUG se elimină această posibilitate;
– se reduc drastic pedepsele la abuzul în serviciu comis prin discriminare: dacă până acum se pedepsea cu 2-7 ani închisoare și interzicerea dreptului de a mai exercita funcția publică pentru cel care îngrădea drepturile unei persoane pe temei de rasă, naționalitate, religie, sex, dizabilitate etc, de acum se va sancționa cu închisoare o lună-un an sau amendă;
– OUG prevede că de acum nu vor mai fi pedepsiți cei care comit fapta de abuz în serviciu, inclusiv prin discriminare, prin emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative. Așadar, există o categorie specială de angajați ai statului care nu pot fi trași la răspundere indiferent cât de mare ar fi paguba produsă sau cât de importantă ar fi vătămarea produsă. Mai mult, se deschide posibilitatea legiferării rasiale!
3. neglijența în serviciu. Până acum, dacă un funcționar comitea printr-o îndatorirea de serviciu o pagubă sau o vătămare, dar nu cu intenție (când ar fi fost abuz), ci prin indiferență sau neglijență, fapta era infracțiune. Peste 10 zile aceasta va dispărea cu totul din Codul penal, indiferent cât de gravă ar fi urmarea faptei. Aceasta înseamnă că dosarele penale în curs de soluționare vor trebui închise, iar prejudiciul va putea fi recuperat de cei interesați numai pe calea unui proces civil. Persoanele condamnate definitiv pentru asemenea fapte vor trebui puse în libertate și condamnarea ștearsă din cazier.
4. conflictul de interese Luarea unei decizii de către cel care ocupă o funcție publică în folosul patrimonial al său, al soțului sau al rudei/afinului până la gradul doi este infracțiune. Codul prevedea că astfel de decizii nu pot fi luate nici pentru cei cu care ai fost în raporturi comerciale sau de muncă în ultimii 5 ani sau dacă ai primit cadouri sau donații de la aceștia.
– CCR a atras atenția că textul de lege folosește sintagma „raporturi comerciale” care nu este clarificată (dec. 603/2015) dar, în loc să fie clarificată această sintagmă, prin OUG 13 a fost cu totul eliminată referirea la ea. Mai mult, s-au înlăturat și referirile la raporturile de muncă, cadouri și donații! Prin urmare, dacă iei o decizie ca funcționar public prin care îți avantajezi fostul șef, fostul partener de afaceri sau cel care tocmai ți-a plătit o vacanță la pare, nu vei comite vreo infracțiune;
– în mod corect a fost înlăturat conflictul de interese în mediul privat, fapt conform cu decizia CCR 603/2015.
5. șoferii băuți
– se prevede că alcoolemia peste limita legală (0.8 gr/l alcool pur în sânge) este cea din momentul conducerii, nu cea de la momentul prelevării probelor biologice. Modificarea este corectă, fiind impusă de decizia CCR 732/2014.
– se introduce o nouă infracțiune: consumul de alcool sau stupefiante după producerea unui accident de circulație care a dus la uciderea sau vătămarea unei persoane se pedepsește cu închisoare 1-5 ani.
Modificarea C.pr.pen. Prin OUG se aduc mai multe modificări Codului de procedură penală, care au intrat în vigoare la momentul publicării OUG:
1. achitare în caz de prescripție: Până acum, dacă ar fi intervenit prescripția răspunderii penale, inculpatul trebuia achitat, iar acțiunea civilă nesoluționată. De acum, chiar și în această situație, judecătorul va trebui să rezolve chestiunea prejudiciului (modificare conformă cu dec. CCR 586/2016), ceea ce este în favoarea victimei.
2. prelungire control judiciar: Pentru a se ralia deciziei CCR 614/2016, OUG 13 prevede că în caz de prelungire a controlului judiciar inculpatul trebuie citat, audiat și să aibă avocat.
3. denunțul Organele de urmărire penală află uneori de comiterea infracțiunilor de la martori, care depun denunțuri. Până la 1 febr. 2017 denunțul se putea depune oricând în termenul de prescripție al răspunderii penale, uneori la ani buni de la comiterea faptei. Prin OUG se prevede că începând cu data de 1 februarie denunțul trebuie depus în termen de 6 luni de la data comiterii faptei. Doua consecințe sunt de subliniat:
– nu sunt vizate dosarele începute până la data de 31 ianuarie 2017, inclusiv. Aceasta pentru că normele de procedură penală nu retroactivează, așa cum se întâmplă în materia normelor penale;
– nu se prevede vreo sancțiune a încălcării acestui termen. Practic, chiar dacă o faptă este adusă la cunoștința poliției sau procurorului după cele 6 luni, organul de urmărire penală se poate sesiza din oficiu. Rămâne ca practica să decidă dacă sunt și alte consecințe.
Procedura în Parlament OUG a fost depusă ieri la Parlament. Acesta o poate aproba sau respinge, conform art. 115 alin. 4 Constituție. Procedura este una rapidă, însă va dura cu siguranță mai mult de 10 zile, actul normativ trebuind să treacă prin cele două Camere ale Parlamentului.
Punctele slabe ale OUG. Conform art. 115 alin. 4 Constituție, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. Or, chiar prin OUG se amână intrarea în vigoare a modificărilor aduse la Codul penal timp de 10 zile.
– Guvernul să revină asupra OUG 13/2017 și să o modifice ori chiar abroge;
– Conform art. 146 litera d) din Constituție, Avocatul Poporului poate ridica excepţia de neconstituţionalitate a OUG. E la latitudinea sa exclusivă dacă va ataca OUG 13/2017, ceea ce poate fi făcut oricând de la momentul apariției în M.Of., căci textul Constituției nu cere ca normele din ordonanță să fie în vigoare, ci doar ca ordonanța să existe ca act normativ;
– Conform art. 146 litera d) din Constituție, CCR hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Deci, dacă exista un proces pe rol cu termen azi-mâine-poimâine, în care sunt incidente articolele din OUG 13/2017, procurorul de ședință, eventual un procuror DNA, poate cere asta instantei, care le poate trimite la CCR;
– În temeiul art. 146 lit. e) din Constitutia Romaniei și art. 34-39 din Legea 74/1992 CSM poate declanșa conflictul constituțional între autoritățile statului – CSM, instanțele judecătorești și Ministerul Public pe de o parte, respectiv Guvernul pe de altă parte. Pe data de 1 februarie Președintele CSM a și anunțat acest lucru;
– modificările la C.pr.pen. au intrat în vigoare pe data de 1 februarie 2017;
– modificările la C.pen. vor intra în vigoare pe data de 11 februarie 2017. Chiar dacă OUG va fi apoi retrasă de Guvern, respinsă de Parlament sau declarată neconstituțională de CCR, modificările la C.pen. își vor fi produs efectele: fiind vorba de o lege mai favorabilă inculpaților (a se vedea art. 5 alin. 2 C.pen.)
OUG nu era urgentă, din moment ce pune în acord Codul penal cu decizii chiar mai vechi de un an și se dă un termen de 10 zile pentru aplicare;
Îndreptarea pe cale juridică a acestei situații poate avea loc doar până la data de 11 februarie 2017, ora 00.00.
(Sursa - cristidanilet.wordpress.ro)
Liviu Ciobotariu, mesaj pentru Gigi Becali la finalul meciului: Nu-i cade bine
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024