Drepturi salariale, plata sporurilor, dar și corelarea salariilor angajaților au fost câteva dintre problemele ridicate de sindicaliștii care au ieșit astăzi în Piața Revoluției pentru a-și striga nemulțumirile.
Reprezentantul guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, s-a întâlnit astăzi, 29 iunie 2022, cu reprezentanții Sindicatului Impact Botoșani, sindicat afiliat la Federația Națională Sindicală din asistență socială și protecția copilului FNS „PRO.ASIST”, ce face parte din cadrul C.N.S. Cartel ALFA, sindicat ce reprezintă interesele membrilor de sindicat din sistemul public de asistență socială, asistenți personali și asistenți sociali angajați ai primăriilor din județ și salariați din administrația publică locală, angajați din servicii publice deconcentrate ale ministerelor și salariați din muzee.
Protestatarii i-au prezentat prefectului Sorin Cornilă principalele revendicări pentru care au solicitat sprijin în soluționare.
Acestea sunt:
• Aplicarea Legii salarizării nr. 153/2017 actualizată în integralitatea ei pentru toți membrii de sindicat, salariați ai instituțiilor bugetare.
• Acordarea drepturilor salariale prevăzute în regulamentele de sporuri tuturor categoriilor profesionale, inclusiv salariaților din sistemul de asistență socială, administrație publică, cultură.
• Plata tuturor sporurilor și a drepturilor asociate salariului de bază prin raportare la salariile de bază actuale.
• Corelarea salariilor angajaților salarizați conform articolului 11 din Legea nr. 153/2017 prin aplicarea coeficienților existenți la salariul minim garantat în plată.
• Susținerea categoriilor profesionale defavorizate – asistenți maternali profesioniști, asistenți personali – prin majorarea alocației de plasament și susținerea utilităților pentru copii aflați în plasament la AMP și acordarea tuturor drepturilor salariale asistenților personali.
• Creșterea prețurilor la combustibil, la utilități și la alimentele de bază afectează în mod direct și salariații din sectorul public, efectele ei cumulate determinând o scădere semnificativă a puterii de cumpărare.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a asigurat că va întreprinde toate demersurile necesare privind transmiterea, în vederea soluționării, a tuturor revendicărilor către miniștrii de resort.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024