Acţiunele de stradă în favoarea fostului subsecretar de stat Raed Arafat şi împotriva preşedintelui României, cel care l-a determinat practic pe părintele SMURD să îşi dea demisia încep să se extindă şi la Botoşani. Sâmbătă seară câteva persoane au ieşit în Piaţa Revoluţiei, iar pentru duminică la amiază este programată o acţiune în faţa Muzeului Judeţean.
Sute sau mii de oameni la Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Constanţa, Deva, Cluj sau Braşov… patru la Botoşani. Doar atâţia localnici au ieşit ieri noapte în stradă pentru a-l susţine pe Raed Arafat şi a-şi manifesta nemulţumirea faţă de Traian Băsescu. Aceştia s-au strâns în parcarea de la intrarea în Piaţa Revoluţiei mai mult din curiozitate.
„Stăm să vedem ce se întâmplă, vineri au fost vreo 40-50. Am văzut ce este la televizor şi am spus să ies şi la Prefectură să văd dacă la noi este ceva”, ne-a declarat
Mihai Anton, unul dintre cei prezenţi în zona zero a oraşului, care a precizat că nu este membru al nici unul partid politic. Oamenii nu strigau ceva şi nici nu aveau vreo pancartă, însă susţineau că vineri seară fuseseră vreo 40-50, iar sâmbătă nu erau doar ei patru.
Manifestaţie la ora 14:00, la muzeu
„Nu ne-am chemat unul pe altul. Şi seara asta eram mai mulţi, patru erau acolo, şapte eram aici, patru erau mai în faţă, la Prefectură”, ne-a spus
Marius Cristescu, preşedintele organizaţiei municipale a Partidului Poporului – Dan Diaconescu. Acesta şi ceilalţi trei oameni erau supravegheaţi indirect de un echipaj al Poliţiei Locale, venit de fapt acolo pentru a elibera parcarea din faţa Primăriei dată fiind şedinţa festivă a Consiliului Local de duminică. În schimb, astăzi este posibil să iasă mai multă lume în stradă. Încă de dimineaţă pe Facebook este anunţat un protest pentru ora 14:00 în faţa Muzeului Judeţean de pe Pietonalul Unirii.
Iată mesajul de chemare la protest:
„Salvatorii noştri de la SMURD au nevoie de salvarea noastră! Împreună putem opri schilodirea sistemului de urgenţe. Împreună putem salva funcţionarea celui mai performant serviciu de ambulanţă al României: SMURD. Va asteptam maine, 15 ianuarie 2012, incepand cu ora 14:00, in fata Muzeului Judetean de Istorie Botosani la o manifestatie pro SMURD”.
Sergiu BĂLĂŞCĂU