Personalul medical de la Spitalul Mavromati vor protesta alături de ceilalți colegi din alte județe la București.
Astfel, nemulțumiți de inechitățile salariale unii angajați de la Spitalul Mavromati vor merge să-și strige nemulțumirile la București.
„Sunt foarte multe probleme care nu s-au rezolvat. Aplicarea Legii 153 produce mari inechități, mari discriminări în rândul tuturor categoriilor profesionale. Prin aplicarea acestei legi dezbină echipa medicală. Lucrăm în echipă și dorim ca fiecare componentă a acestei echipe să fie tratată cu egalitate. Din cauză că nu s-au rezolvat toate solicitările noastre, Federația Sanitas a declanșat acțiuni de protest care vor începe din data de 20 martie 2018 prin pichetarea ministerului Muncii, pe 22 martie 2018 ministerul Finanțelor, pe 27 ministerul Sănătății, iar pe 29 martie Guvernul României. Sperăm să ne facem auziți și dorim ca toți cei care îți aduc aportul la efectuarea actului medical să fie recunoscuți ca și parte componentă a echipei medicale”,
a declarat Lia Temciuc, liderul Sanitas Botoșani
Potrivit liderului sindical, Botoșaniul este planificat pe data de 20 martie 2018 la pichetarea ministerului Muncii.
„Vom hotărî câți plecăm. Eu consider că un autocar va pleca de aici pentru că se ia în calcul și distanța. Cei din apropiere vor veni probabil în număr mai mare”,
a mai declarat liderul sindical
Totodată, Lia Temciuc a menționat că vor merge la București câțiva reprezentanți din fiecare categorie, de la medici, asistenți, infirmieri până la chimiști, biologi.
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024