Protestele reprezentanţilor sistemului sanitar botoşănean care au avut loc în data de 26 septembrie 2013 la Bucureşti, la Ministerul Sănătăţii încă nu au avut nici un rezultat care să îi mulţumească pe liderii Sindicatului Sanitas.
Octavian Dumitru, preşedintele Sindicatului Sanitas susţine că după discuţiile şi manifestaţiile de la Bucureşti nu s-a primit încă un răspuns. Ar urma să primească veşti cu privire la cerinţele lor abia pe data de 3 octombrie, iar în funcţie de răspunsul emis de minister el susţine că va lua împreună cu reprezentanţii Colegiului Medicilor o decizie de a continua sau nu protestele.
„Am fost la acel protest. Discuţiile trebuiau să se poarte ieri, la Ministerul Sănătăţii, după ce s-au terminat toate manifestările. Pe data de 3 octombrie vom lua o hotărâre, în sensul continuării protestelor. Avem în vedere încă un marş în Bucureşti şi pe urmă dacă va fi cazul, eventual o grevă generală, spre sfârşitul lunii octombrie la asta ne-am gândit” a declarat
Octavian Dumitru, liderul Sindicatului Sanitas din Botoşani.
O parte dintre revendicările sindicaliştilor au fost acordarea a minim 6% din PIB pentru sistemul sanitar, faţă de 4,3 cum este la ora actuală, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională, o lege a salarizării şi consultarea cu privire la orice măsură care poate afecta funcţionarea sistemului.
CITEŞTE:
Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate listă cu cerinţe la Prefectură şi Guvern