Protocolul prevede desfășurarea unor programe de educație juridică în școli și licee.
Inspectorul școlar general, prof. dr. Ada Alexandrina Macovei, și reprezentanta Baroului Botoșani, avocat Simona Goraș, au semnat ieri un protocol de colaborare între cele două instituții, în vederea realizării proiectului „Fii avocat în școala ta!”, proiect inițiat, finanțat și implementat de Uniunea Națională a Barourilor din România, care presupune ca în următoarele trei luni, la orele de consiliere sau în cadrul unor activități extrașcolare, să fie prezenți avocați care să le ofere elevilor de gimnaziu și liceu informații de specialitate, pentru o educație juridică de bază, cultivând respectul față de lege, echitatea socială și atitudinea civică.
”Ținând seama de consecințele faptelor cauzate de agresivitate și chiar de lipsa unor minime cunoștințe juridice, considerăm că inițierea în drept încă din timpul școlii, are un rol covârșitor în buna integrare socială, dar și pentru combaterea violenței și delincvenței juvenile. Inspectoratul școlar județean Botoșani este un partener implicat și consacrat deja, pentru toate organismele și instituțiile care contribuie alături de noi la formarea tinerei generații, sprijină educația și promovează respectarea legilor, având în derulare și proiectul național ”Educație juridică în școli” alături de Asociația Voci pentru Democrație VeDem Just, condusă de domnul judecător Cristi Danileț, precum și proiectul județean ”Susținem educația juridică și medierea în școli, pentru copii și adolescenți”, împreună cu Consiliul de Mediere prin Corpul Profesional al Mediatorilor din județul Botoșani. De asemenea, reamintim parteneriatul nostru cu Inspectoratul de poliție județean Botoșani – Biroul pentru siguranță școlară, împreună cu care derulăm ”Proiectul național pentru prevenirea violenței și bullyingului în școli”, dar și proiectul ”10 la educație rutieră”. Încurajăm elevii și colegii profesori să se implice activ în toate activitățile proiectelor extrașcolare propuse de unitățile de învățământ, de către ISJ sau partenerii noștri și le doresc tuturor, putere de muncă și mult succes”, a apreciat inspectorul școlar general, prof. dr. Ada Alexandrina Macovei.
„Educația juridică în școli este necesară pentru a-i familiariza pe copiii noștri cu principalele reguli care se aplică în viața de zi cu zi. Aceste reguli îi vor ajuta pe viitor, în relațiile cu cei din jur, în orientare profesională și în a-și cunoaște drepturile și obligațiile în societate. Având în vedere că educația juridică este o abilitate inter-curriculară, iar dobândirea de către tineri a unor minime noțiuni de drept contribuie la o societate democratică sănătoasă, inclusiv printr-o mai bună înțelegere a unor noțiuni și concepte prezente în cadrul altor materii. Elevii știu deja ce este permis și ceea ce este interzis să facă, iar cunoașterea legislației le prezintă consecințele sociale pe care le pot suporta prin comiterea unor fapte imorale, ilegale sau antisociale. Este un demers cerut de către profesori, părinți și copii, care s-a transpus legislativ în modificare Legii educației naționale nr. 1/ 2011 și a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995, prin care avocații pot desfășura programe de educație juridică în învățământul liceal și gimnazial, pentru ca elevii să dobândească competențe juridice”, se arată într-un comunicat al Baroului Botoșani.
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024