Preoţi noi în două parohii din judeţul Botoşani.
Duminică, 10 octombrie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, la Parohia „Sfântul Ilie” – Icușeni Vale, comuna Vorona, a avut loc numirea noului paroh, în persoana părintelui Anușca Dumitru, de către părintele protoiereu Fercal Petru. De asemenea, sâmbătă, 16 octombrie, la Parohia „Sfânta Varvara” Dragalina, comuna Hlipiceni, a avut loc instalarea noului paroh, pr. Coșorianu Andrei.
Pe 10 octombrie 2021, la Parohia „Sfântul Ilie” – Icușeni Vale, a avut loc instalarea noului paroh, în persoana părintelui Anușca Dumitru, de către părintele protopop Fercal Petru, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în prezența unui sobor de preoți și diaconi.
Pe 10 octombrie, preotul Dumitru Anuşca a împlinit 30 de ani de viaţă.
Au participat la fericitul eveniment primarul Aurel Ștefan, viceprimarul Ștefan Frunză și mulți credincioși din parohie.
Biserica cu hramul „Sfântul Ilie” este prima biserică în sat. Piatra de temelie a fost pusă la data de 20 iulie 2001 de către Înaltreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, după care s-a început zidirea locaşului de cult. În anul 2005 a fost înstalat paroh pr. Budeanu Daniel, care a continuat lucrările de construcţie (tencuieli interioare şi exterioare, finisaje, pictarea locaşului de cult, montarea catapetesmei a strănilor și a pardoselei). Pictarea Bisericii a început în anul 2007 şi a fost terminată în anul 2008. În anul 2009, la data de 20 septembrie, s-a sfinţit Biserica de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, scrie Doxologia.
De asemenea, sâmbătă, 16 octombrie 2021, la Parohia „Sfânta Varvara” Dragalina, comuna Hlipiceni, părintele protopop Petru Fercal l-a instalat pe noul paroh al comunității, preotul Coșorianu Andrei.
Acesta a fost hirotonit preot în data de 25 august 2021, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșită în „Poiana Prieteniei”, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului preot, îndemnându-l pe noul cleric să slujească cu dragoste, cu responsabilitate și să dea dovadă de jertfelnicie pe tot parcursul misiunii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Olimpiadele școlare din 2025 s-ar putea desfășura online: Lucrările se vor corecta pe calculator
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Replica Spitalului Județean Mavromati cu privire la acreditare
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Accident rutier cauzat de vremea rea, cinci botoșăneni implicați
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024