Deoarece biserica se află în șantier, slujbele sunt oficiate în paraclisul situat la demisolul lăcașului de cult.
În cea de-a doua duminică din perioada Triodului, 20 februarie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Învierea Domnului” din Dorohoi, județul Botoșani.
Numeroși credincioși dorohoieni au participat în Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor la slujba arhierească săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, în paraclisul Bisericii „Învierea Domnului” din municipiu.
În prezent, cei care iau parte la slujbele oficiate la Parohia cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Ioan Botezătorul” se roagă în paraclisul aflat la demisolul locașului de cult, deoarece biserica se află în șantier.
Potrivit Doxologia, până la venirea Postului Sfintelor Paști, Biserica Ortodoxă a mai rânduit în această perioadă de pregătire duhovnicească încă două duminici: Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CLIPUL ZILEI 25 noiembrie 2024: S-a știut în interiorul PNL, Ciucă fără șanse în turul doi
Oana Sava
Nov 25, 2024
Remarcă din sediul PNL: La nivel de Botoșani sunt catastrofali și PSD și AUR, ca oameni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Logodnicul unui botoșănence celebre, dat afară din secția de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024