Iohannis-Udrea-Băsescu, aceeași Mărie cu o altă pălărie
Pentru a scăpă de eticheta de „omul lui Băsescu”, Iohannis avea nevoie ca în cursă să intre un candidat care să fie perceput într-o mai mare măsură drept apropiat al președintelui. Așa a fost lansată candidatura de sacrificiu a Elenei Udrea. Deși aparent Băsescu și Udrea par a fi în antiteză cu Iohannis, turul al doilea va devoala înțelegerea secretă dintre cei trei. Scopul e ca Udrea să capteze o parte cât mai mare din electoratul lui Băsescu, la care Iohannis nu ar fi avut niciodată acces. În turul doi, Udrea le va spune alegătorilor săi că Iohannis este răul mai mic în comparație cu Victor Ponta. Este deci destul de evident ce oferă Udrea. Întrebarea e ce va primi în schimb.
Funcția de vicepremier într-un posibil Guvern Traian Băsescu
În cercurile politice se vorbește că Elena Udrea i-ar fi cerut lui Ioahannis poziția de prim ministru într-un viitor guvern PMP-PDL-PNL. Pe de altă parte, se spune că această poziție îi este deja rezervată lui Traian Băsescu, care este de altfel artizanul întregului plan care l-ar face pe Iohannis președinte. Totuși Elena Udrea încearcă să supraliciteze funcția de prim-ministru pentru a fi sigură că nu i se va refuza poziția de vicepremier. Aceasta înseamnă că Udrea va fi numărul 2 într- un Guvern Băsescu.
Ministerul Dezvoltării, din nou telegondole și pârtii de schi în soare
Nimeni nu se mai îndoiește că Elena Udrea va reveni în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale, ca răsplată la susținerea în turul II a lui Klaus Iohannis. Nu întâmplător, toată campania Elenei Udrea seamnă mai degrabă cu un program de promovare al viitorului ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, pe care l-a mai condus în guvernele Boc. Revenirea Elenei Udrea în fruntea acestui minister va însemna revenirea la investirile bombastice în telegondole, terenuri de fotbal în pantă, bazine de înot în sate fără apă curentă și pârtii de schi pe versanții orientați către soare.
[[banner]]
Șefia Camerei Deputaților pentru Roberta Anastase
În cursul negocierilor ce se vor purta pentru susținerea în turul al II-lea, Elena Udrea „va ceda” șefia ambelor camere ale Parlamentului, însă doar cu condiția ca președinția Camerei Deputaților să revină Robertei Anastase, o bună prietenă a Elenei Udrea și o susținătoare fidelă a lui Băsescu, dar care acum este colegă de partid cu Klaus Iohannis.
Controlul Justiției, la Traian Băsescu
Ca și Băsescu, Elena Udrea este amenințată de începerea mai multor dosare de corupție în cazul în care actualul președinte va pierde controlul asupra Justiției: Dosarul Alro, Afacerile controversat ale lui Cocoș, Dosarul Gala Bute, Afacerea Nana, sunt doar câteva motive pentru ca Udrea să-i ceară lui Iohannis ca numirile șefilor de parchete să-i revină lui Traian Băsescu.
CITEȘTE:
PSD Botoșani dă de pământ cu Iohannis într-un comunicat: Expresii vulgare și atitudine arogantă