Concursul organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” - filiala Botoșani, Asociația Națională a Veteranilor de Război - filiala Botoșani și Biroul Parlamentar al deputatului Alexandra Huțu, a debutat în luna martie, iar joia trecută cele mai bune eseuri au fost premiate.
Pe 25 mai, de Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor, la Cercul Militar Județean a avut loc Festivitatea de premiere, în cadrul căreia toți elevii au primit din partea organizatorilor diplome de participare, cărți istorice tipărite de Editura Militară și câte un exemplar din ultimul număr al Revistei „România Eroică”, iar ocupanții primelor trei locuri de la fiecare categorie au fost recompensați și cu premii în bani. De asemenea, profesorii care i-au îndrumat pe elevi au primit Diplome de Apreciere.
„Eseurile au fost foarte bine realizate, iar noi suntem mulțumiți de faptul că am reușit prin acest concurs să încurajăm dialogul între generații care a avut ca rezultat evidențierea poveștilor impresionante ale veteranilor de război, mulți dintre aceștia fiind și prizonieri de război. Chiar dacă nu toți elevii au urcat pe podium, cu toții sunt câștigători, pentru că acum sunt mai bogați în gânduri și-n trăiri, ca urmare a cercetării pe care au realizat-o”, a fost mesajul organizatorilor.
Despre acest concurs a fost informat și Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care a ținut să-i felicite pe participanți. Astfel, prin intermediul organizatorilor, ministrul a transmis fiecărui elev câte o Diplomă de Apreciere pentru recunoștința pe care aceștia au adus-o veteranilor de război.
După Festivitatea de premiere, elevii și profesorii au participat la Ceremonia Militară dedicată Zilei Eroilor care s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Botoșani, iar ulterior au vizitat Muzeul cu Tradiție Militară al Unității Militare 01189.
„Atât cât suntem în viață, avem datoria morală să ne cinstim istoria și să transmitem cultul eroilor generațiilor mai tinere, pentru că, la rândul lor, să îl transmită generațiilor viitoare. Prin intermediul acestei competiții de eseuri exact asta facem, iar dacă Dumnezeu va îngădui, o vom organiza și în 2024. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit și susținut organizarea acestui concurs: preot militar Teodor Cenușă, inspector Școlar Loredana Ciobanu, col. (r) Sergiu Balanovici, Cercul Militar Județean, Editura Militară, UM 01189, Roland Partners, dar și colegii noștri care au fost voluntari. Nu în ultimul rând, felicitări tuturor elevilor participanți, profesorilor care i-au pregătit și părinților pentru că i-au susținut!”, au transmis organizatorii.
La secțiunea Liceu:
Premiul I - Prodan Edera (elevă în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sf. Ioan Iacob" Dorohoi
Premiul al II-lea - Costea Alexandra, Munteanu Alina, Borșan Morena (eleve în clasa a X-a la Liceul Teoretic "Ștefan D. Luchian", Ștefănești)
Premiul al III-lea - Melinte Patricia (elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național "A.T. Laurian", Botoșani)
La secțiunea Gimnaziu:
Premiul I - Breșug Miruna Andreea (elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 1, Lunca)
Premiul al II-lea - Țurcanu Anania (elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială nr. 1, Sulița)
Premiul al II-lea - Rotaru Denis-Constantin (elev în clasa a VI-a la Liceul Teoretic "Dr. Mihai Ciucă", Săveni)
Mențiuni:
- Abuhai Daria-Andreea (elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială "Mihai Munteanu", Cordăreni)
- Alexandroaie Răzvan Constantin (elev în clasa a VI-a la Colegiul Național "Mihai Eminescu", Botoșani)
- Alupoaei Teodora (elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială "Spiru Haret", Dorohoi)
- Ani-Codreanu Cezara (elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială "Spiru Haret", Dorohoi)
- Bercea Diana Florentina (elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 1 Sulița)
- Cricleviț Teodora Valmia (elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic "Dr. Mihai Ciucă", Săveni)
- Filip Theodor Rareș (elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială "Spiru Haret", Dorohoi)
- Gheorghiescu Anastasia-Giulia (elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială "Mihai Munteanu", Cordăreni)
- Ilași Maria (elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială "Spiru Haret", Dorohoi)
- Munteanu Miruna (elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială "Mihai Munteanu", Cordăreni)
- Muraru Andrei (elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială "Mihai Munteanu", Cordăreni)
- Nahoi Iustin (elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 1, Dumeni, com. George Enescu)
- Nechita Anastasia (elevă în clasa a VI-a la Liceul Teoretic "Dr. Mihai Ciucă", Săveni)
- Săcrieru Iasmina-Maria (elevă în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 1, Sulița)
- Săvescu Raluca-Gabriela (elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială nr. 1, Draxini, com. Bălușeni)
- Verinceanu Ștefan (elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială "Mihai Munteanu", Cordăreni)
(Comunicat PSD Botoșani)
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile