PSD Botoșani trage un semnal de alarmă cu privire la agenda politică paralelă a Guvernului PNL care crește numărul de politruci în instituțiile administrației publice, în timp ce oamenii au suferit pagube însemnate din cauza inundațiilor. Sute de hectare de culturi și mai multe gospodării din nordul județului Botoșani au fost sub apele râului Prut.
Guvernarea PNL e depășită total de inundații pentru că e ocupată cu inventarea de noi funcții pentru clientela politică, cum e cazul înființării unui al doilea post de subprefect la Botoșani.
PNL a pierdut total controlul guvernării, mai puțin pe cel al îngroșării organigramei din administrația locală și centrală. De ce era nevoie de încă un subprefect la Botoșani, doar pentru a satisface orgoliile de partid?
Timp de două săptămâni de inundații grave, Guvernul Orban nu a avut nicio reacție. Este un sindrom al incompetenței: niciun sprijin pentru economie, ineficiență în gestionarea pandemiei, reacții slabe și întârziate în cazul inundațiilor.
La fel de delăsător s-a manifestat guvernul Orban și în cazul gestionării crizei medicale provocate de pandemie, și în privința programului de relansare economică, și în administrarea curentă a treburilor țării.
Degeaba s-a declarat Iohannis îngrijorat și solidar cu cei afectați de calamități naturale dacă faptele guvernării sale nu confirmă. Un exemplu elocvent îl reprezintă blocarea sprijinului pentru zecile de mii de fermieri loviţi de secetă. Dacă voia să-și demonstreze solidaritatea cu sinistrații Iohannis putea să încalțe o pereche de cizme și să meargă, cu sau fără prim-ministrul său, să vadă la fața locului care este realitatea produsă de viitura apelor și să asigure oamenii că vor primi ajutorul de care au nevoie. Niciodată de când este președinte Iohannis n-a fost în mijlocul oamenilor loviți de inundații. Nu există nicio o fotografie în acest sens nicăieri în mediul online. Din luxul palatului prezidențial e ușor să te dai solidar cu românii loviţi de calamități. Fapte nu vorbe!
Modelul cu doi subprefecți de la Botoșani a fost deja patentat de ministrul Grindă, care și-a format o caracatiță personală în administrația publică, numind coafeze în conducerea Ministerul Fondurilor Europene, ospătarii în funcții de prefect, și rudele de sânge în posturi cu salarii grase.
Nici Iohannis şi nici Orban nu au nimic să le reproșeze miniștrilor care și-au pus rubedenii și pile în diverse funcții publice, având chelneri sau patroni de pompe funebre directori de spital, ori coafeze puse să administreze fondurile europene. Singura lor răfuială este împotriva PSD, dar se fac că nu văd mizeria din propria ogradă și nici problemele oamenilor care au rămas fără case în urma inundațiilor.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024
CAMPANIE la Spitalul Județean: Botoșănenii se pot testa GRATUIT pentru această boală
Oana Sava
Nov 04, 2024
SEARA TRECUTĂ: Un bărbat a făcut focul în parc pentru a se încălzi
Oana Sava
Nov 04, 2024