Decizia reprezentantului Guvernului Cîțu în teritoriu, prefectul Dan Nechifor, de a contesta bugetul pentru drumuri aruncă în aer bugetele micilor comunități și așa drastic afectate de alocarea bugetară deficitară făcută județului Botoșani.
În acest an, Guvernul Cîțu a alocat județului Botoșani doar 13,2 milioane de lei, din care unităților teritorial administrative din județ le-au revenit aproape o treime, 4,2 milioane de lei. În comparație, anul trecut, Guvernul Orban a alocat 18,7 milioane de lei, iar suma împărțită UAT-urilor a fost de cinci milioane de lei. Spre comparație, în 2019, Guvernul PSD a alocat pentru drumurile județene și comunale 20,8 milioane de lei, din care 5,5 milioane au ajuns la drumurile comunale.
Acum, pe lângă sumele mult mai mici alocate pentru drumuri, domnul prefect Dan Nechifor, asumat de PNL, vine practic și lovește a doua oară în comunitățile mici din județ blocându-le banii pentru drumuri.
„Și așa sunt puțini banii, dacă nici pe aceștia nu-i primim la timp, pur și simplu ne vedem în imposibilitatea practică de a mai demara proiecte de infrastructură. Acest demers nu este decât o răzbunare a actualei puteri pe electoratul care a votat altfel decât interesele PNL-USR. Domnii de la guvernare nu trebuie să uite că reprezintă interesele tuturor botoșănenilor și nu numai a celor care i-au votat. În ultima perioadă și-au făcut un obicei în a lovi în primarii micilor comunități. Anul trecut, înainte de Crăciun, au alocat bani din fondul de rezervă doar primarilor de la PNL din Botoșani, aproape un milion de euro, mai mult decât banii pe care îi au alocați, în acest an, toate UAT-urile din județ pentru drumuri. Acei bani nu au putut fi cheltuiți pe finalul anului trecut și au rămas în excedentul comunelor. Acum, primăriile PNL au bani de investiții, iar ceilalți primari sunt pur și simplu loviți din toate părțile de reprezentanții Guvernului”, a declarat Sorin Marian Gînga, primarul comunei Văculești și președintele Filialei Botoșani a Asociației Comunelor din România (ACoR).
Acesta a cerut prefectului ca în momentul în care vorbește de „normalitate în administrație” să aibă în vedere și acțiunile de împărțire discreționară a fondurilor bugetare făcute în ultimele luni de către premierul României.
„Județul Botoșani este pe nicăieri în planurile Guvernului. Guvernul Cîțu a tăiat, într-o noapte, 30% din sumele alocate județului Botoșani puse în transparență pentru a constitui fondurile necesare Anexei 7.03 prin care s-au alocat bani doar administrațiilor PNL sau USR. Nicio comună din Botoșani nu a primit vreun leu pe această Anexă. Această este «normalitate în administrație»? Bineînțeles că este o întrebare retorică, pentru că știm că domnul prefect, acum asumat politic de PNL, nu poate să răspundă”, a conchis Sorin Marian Gînga.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024