Ieri, în comuna Vorniceni a fost sărbătoare. Veteranul de război cpt. (r.) Ion Frunzeti a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, acesta fiind felicitat de familie, de consăteni, de preotul din sat, dar și de autoritățile locale.
La eveniment a participat și viceprimarul Mihai Volari, care pe lângă drapelul României și buchetul de flori pe care i le-a dăruit domnului cpt. (r.) Ion Frunzeti, i-a transmis și un mesaj de suflet din partea Organizației Județene PSD Botoșani.
“Astăzi, de ziua dumneavoastră, ne înclinăm frunțile și rostim o rugăciune pentru sănătatea dumneavoastră, un om care a făcut sacrificii enorme pentru patrie.Dumneavoastră, domnule căpitan Ion Frunzeti, nu v-a fost frică, nu ați dat înapoi, nu ați plâns pentru că vi s-a cerut de către țară, viața însăși.Pentru toate aceste lucruri, vă transmitem gândurile noastre bune și sincere de respect, onoare și cinstire.Nu sunt suficiente cuvintele pentru a ne exprima mulțumirea față de sacrificiul pe care l-ați făcut pentru libertatea și bunăstarea acestei țări.La mulți ani cu sănătate!”, a fost mesajul Organizației Județene PSD Botoșani
Totodată, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război-Filiala Botoșani, col. (r.) Gheorghe Jalbă, i-a dăruit, prin intermediul autorității locale, o diplomă de onoare, însoțită de urări de sănătate și recunoștință.
Comunicat PSD Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024