Membrii Organizației Județene PSD Botoșani au ținut să marcheze această zi festivă la adevărata sa valoare și au început pregătirile cu câteva zile înainte de 1 Decembrie.
Astfel că azi, de dimineață, social-democrații au organizat o mică ceremonie în locul unde este ridicat monumentul în cinstea adevăraților făuritori ai Marii Uniri, din urmă cu 102 ani.
În cimitirul Pacea, la crucea fiecărui ostaș căzut în lupta pentru neam și patrie, membrii PSD Botoșani au așezat crenguțe de brad, legate cu panglici tricolore și au aprins câte o candelă.
"Din păcate, am ajuns să sărbătorim și să trăim un 1 Decembrie diferit, o Zi Națională a României lipsită de veselia din alți ani. Nu ne putem bucura toți împreună, ca urmare a hotărârilor luate de guvernanți. Cu toate acestea, nu am putut lăsa ca o astfel de zi, cu o asemenea încărcătură istorică și emoțională, să treacă neobservată. Așa că am preferat să ne întoarcem cu fața la cei care s-au jertfit pentru Unire, la ostașii care au plătit cu propriul sânge pentru ca Marea Unire să aibă loc. Lor le datorăm cinstea și recunoștința", a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
De asemenea, în fața Monumentului Eroilor, tineri ai organizației botoșănene au arborat un drapel de dimensiuni mari și au aprins fumigene în culorile drapelului național.
"Traversăm din păcate o perioadă extrem de dificilă pentru întreaga țară. Acum, mai mult ca oricând, cetățenii români au nevoie să simtă sprijinul statului român. Români suntem cu toții, iar dacă Dumnezeu ne-a lăsat pe toți aici, înseamnă că El știe că avem cu toții loc. Uniți-vă, români, iubiți-vă, români și fiți aproape unii de alții! La mulți ani, România! La mulți ani tuturor cetățenilor români, oriunde s-ar afla!", a transmis Marius Budăi, președintele executiv al PSD Botoșani.
România este a noastră, a tuturor!
La mulți ani!
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Schimbare radicală a vremii anunțată de șefa ANM
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Doi tineri au fost reținuți de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
„Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului: Semnificațiile zilei de 14 noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Botoșănean dispărut în Italia după ce s-a lovit la cap într-o benzinărie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024