Social-democraţii botoşăneni au făcut marţi un prim pas spre posibila înlocuire a directorului Filarmonicii de Stat Botoşani. Întrunit în şedinţă extraordinară, Consiliul Local a aprobat la o diferenţă de un singur vot procedura propusă de PSD-işti pentru evaluarea lui Mihai Sârbu.
Activitatea acestuia va fi analizată de comisie din care fac parte doi consilieri PSD, Vasile Chiru şi Daniela Vicol, plus trei oameni consideraţi specialişti: foştii directori ai Filarmonicii Liviu Buiuc şi Marieta Baciu, cărora li se adaugă David Marcian.
Liberalii au încercat să se opună şi au cerut, atât prin vocea primarului Cătălin Flutur, cât şi a mai multor consilieri locali, ca amintita comisie să fie compusă doar din trei persoane, din care numai una să fie consilier local.
„Nu-mi doresc decât să respectăm legea. A merge în această proporţie, doi cu trei, este clar că nu respectăm legea”, a afirmat Cătălin Flutur.
Acesta a propus ca din comisie să facă parte managerii filarmonicilor din Bacău, Arad, Târgu-Mureş, Braşov şi Piteşti. Fără să dea nume, a spus despre unul dintre foştii directori propuşi de social-democraţi că, „a plecat cu coada între picioare de la conducerea Filarmonicii” şi despre ambii că, „au fost principalii contestatari şi perturbatori ai actualului director”. Edilul şef a amintit chiar că ne aflăm în luna decembrie, una în care oamenii trebuie să fie mai buni, însă tactica nu a ţinut.
„Şi în anii trecuţi a fost luna decembrie, anul tot din 12 luni era format”, i-a răspuns Cosmin Andrei, amintindu-i de modul în care se comportau consilierii PNL în precedenta legislatură, când deţineau controlul în Consiliul Local.
„Observ că discuţia duce spre latura emoţională”, a afirmat şi Mihai Tincu, făcând trimitere tocmai la votul emoţional de la prezidenţialele din urmă cu doi ani.
PSD-iştii au cerut iniţial pauză fiindcă le lipsea un consilier şi nu aveau majoritatea, însă după ce în sală a intrat gâfâind Ady Petruşcă, au renunţat la repaus şi s-a trecut la vot, cu 12 – 11 fiind adoptat proiectul propus de social-democraţi.
Aceasta şi după ce Cătălin Flutur, Cosmin Andrei şi Eugen Ţurcanu s-au ameninţat, din nou, cu depunerea unor plângeri penale pentru tot felul de lucruri.
Social-democraţii au încercat şi în precedenta legislatură locală să-l schimbe pe Mihai Sârbu, dar atunci nu aveau majoritate în CL.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024