În aceeași zi în care cadrele medicale de la Spitalul Județean, inclusiv reprezentanți ai PSD, protestau în curte la ”Mavromati”, social-democrații s-au îngrămădit la o inaugurare care a avut loc la Ștefănești.
Localitatea este condusă de primarul liberal Florin Buțura, care nu a fost prezent la deschiderea Unității de Asistență Medico-Socială (UAMS) din localitate.
Astăzi, Consiliul Județean a trimis un comunicat de presă în care se menționează că, ”administratorul public al județului Botoșani, parlamentari, oficiali guvernamentali, conducerea executivă a UAMS Ștefănești, angajați și beneficiari ai instituției au participat vineri la inaugurarea și slujba de sfințire a noii clădiri a UAMS Ștefănești”.
Nu se pomenește absolut nimic de primarul din localitate.
În schimb, a luat parte Ștefănel Rusu, fostul primar social-democrat de Ștefănești are a pierdut alegerile în fața lui Florin Buțura.
Totodată, în pozele trimise apar o mulțime de social-democrați, inclusiv unii care nu au vreo legătură instituțională cu această investiție, dar care obișnuiesc să apară mereu în poze la tăieri de panglici și să își asume realizările altora.
UAMS-urile funcționează în subordinea Consiliului Județean, iar investițiile de la Ștefănești se ridică la aproximativ 2,4 milioane lei.
Constau în construirea și dotarea unui nou corp de clădire în care să funcționeze bucătăria și sala de mese, un nou sediu administrativ și realizarea unei spălătorii moderne.
Ocupată cu protestul de la ”Mavromati”, Doina Federovici nu a luat parte la acțiune, însă a fost reprezentată de administratorul public Cristian Nistor, care a transmis mesajul președintelui CJ Botoșani:
„Manifestăm o atenție deosebită pentru îmbunătățirea serviciilor furnizate beneficiarilor unităților de asistență medico-socială, pentru că ne dorim să creștem calitatea vieții acestor bătrâni. Inaugurarea acestei investiții la UAMS Ștefănești este o etapă a unui plan de investiții complex pe care Consiliul Județean Botoșani îl are în implementare în domeniul social. Obiectivul nostru, al Consiliului Județean, este să finalizăm investițiile în curs și să demarăm altele noi, pentru că suntem datori să asigurăm cele mai bune condiții seniorilor aflați în grija personalului unităților de asistență medico-socială din subordinea Consiliului Județean”.
Referitor la absența primarului de Ștefănești de la inaugurare, reprezentanții CJ au răspuns că de organizare s-a ocupat directoarea UAMS Monica Jijie, nimeni alta decât vicepreședintele PSD Ștefănești.
Primarul Florin Buțura nu a putut fi contactat.
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile