Formaţiunea politică a organizat o acţiune de sondare a opiniei publice atât din municipiu cât şi din judeţ, cu privire lansarea unor sugestii referitoare la calitatea actului de administraţie publică, care ar urma să fie cuprinse în programul electoral din 2012 a USL.
În acest sens, în teritoriu, PSD a trimis nu mai puţin de 50.000 de scrisori, fiind răsplătiţi cu circa 35.000 de răspunsuri dintre care au fost selectate cele mai sugestive, acestea urmând a fi premiate. Astfel, în cursul dimineţii de vineri, 3 iunie, la sediul formaţiunii politice a avut loc o tragere la sorţi, fiind selectate 15 bilete din rândul cetăţenilor din municipiu, alte 10 din Dorohoi şi câte una din comunele judeţului. Primele trei premii constau într-un aragaz, un cuptor cu microunde şi un aspirator. În total, au fost pregătite peste 100 de cadouri pentru participanţii la sondajul de opinie, constând în feoane, mixere, ventilatoare, filtre de cafea şi diplome.
„Ştiţi că acum circa o lună de zile, am iniţiat un proiect – Vino şi tu alături de mine – atât pentru cetăţenii din municipiu cât şi pentru cei din judeţul Botoşani în care solicitam ca cetăţenii să devină parteneri spunându-ne punctele de vedere asupra modului în care trebuie realizată administraţia în localităţile judeţului”, a declarat
Gheorghe Marcu, preşedinte PSD Botoşani.
"Diminuarea angajaţilor din primării"
Printre altele, din răspunsurile botoşănenilor reiese că, aceştia îşi doresc locuri de muncă mai multe, infrastructură mai bună, apă, canalizare şi gaze naturale în mediul rural, reabilitarea căminelor culturale, asistenţă medicală, grădiniţe sau diminuarea angajaţilor din primării, care nu îşi au rostul. Botoşănenii au mai trecut în răspunsurile la scrisorile trimise de PSD că „actualii guvernanţi nu sunt buni de nimic şi nu au făcut nimic pentru populaţie” dar şi că doresc rezolvarea problemei cu drumurile din judeţ.
În cazul câştigătorilor din municipiu, aceştia vor fi invitaţi la sediul partidului pentru a-şi ridica premiile, în timp ce în judeţ, acestea vor fi transportate de membrii formaţiunii politice. Biletele au fost extrase din urne de trei copii, pentru a nu exista discuţii de favorizare a unora dintre participanţii la sondaj.