"Toți cetățenii europeni au drepturi egale"
Semnatarii petiției intitulată „România merită mai mult” solicită Comisiei Europene să declanșeze anchete preliminare cu privire la numeroasele discriminări publice la care au fost supuși românii, precum și identificarea unor mecanisme care să sancționeze tratamentul discriminatoriu manifestat de autoritățile din alte state ale Uniunii împotriva cetățenilor români. În cuprinsul petiției sunt prezentate mai multe cazuri, din mai multe state europene, în care românii au fost discriminați pe motivul apartenenței lor naționale.
„Vrem să folosim această perioadă electorală ce se desfășoară în toate statele europene pentru a sensibiliza autoritățile de la Bruxelles cu privire la discriminarea românilor în Uniunea Europeană. În Tratatul European scrie clar că toate statele membre se bucură de un tratament egal, iar toți cetățenii europeni au drepturi egale, indiferent de naționalitatea lor. Prin urmare, România merită mai mult, România merită respect, iar românii merită un tratament egal cu nemții, francezii, italienii sau englezii”, a declarat Andrei Dolineaschi, președintele PSD Botoșani.
"Din Botoșani au plecat mulți români care lucrează în state din Uniunea Europeană"
PSD Botoșani a adresat o propunere către toate celelalte forțe politice reprezentative din județ pentru a susține petiția adresată Parlamentului European.
„De fiecare dată când am avut un proiect de interes general, am invitat toate partidele să se alăture demersului nostru. Așa am procedat și acum. Din Botoșani au plecat mulți români care lucrează în state din Uniunea Europeană și care sunt deseori discriminați și batjocoriți de autoritățile de acolo. Aici trebuie să fim uniți, pentru că acei botoșăneni sunt în primul rând cetățeni români, indiferent de preferințele lor pentru un partid sau altul”, a subliniat liderul social-democrat, care a menționat că în cursul dimineții a trimis câte o invitație către toate partidele din județ să se alăture demersului PSD.
CITEŞTE ŞI:
Şefă de campanie pe tocuri la PSD Botoşani, obiectiv peste medie fiindcă… suntem mai cu moţ