Social-democraţii se apropie de schimbarea încă unei conduceri de unităţi a statului. De această dată este vorba de o societate subordonată Consiliului Local.
Luni a expirat termenul pentru evaluarea dosarelor candidaţilor la funcţiile de director general şi director adjunct. Pentru ambele posturi a intrat în cursă actualul director general,
Victor Ivănescu, fost consilier local PDL pentru câteva luni din precedenta legislatură. Şi la o funcţie, şi la cealaltă, acesta are însă contracandidat. Astfel, postul de director adjunct este vizat de
Ioan Comariţa, nimeni altul decât cel care a ocupat în jur de un deceniu funcţia de director general. Social-democrat, acesta a participat anul trecut cu eşarfă roşie la mai multe acţiuni de campanie a USL. În competiţia pentru director general a intrat
Paul Şmit, care ar fi salariat al Drecţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri şi un apropiat al
PSD Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
Director vechi – nou la societatea Eltrans