Deşi iniţial era trecut la finalul ordinei de zi, proiectul de hotărîre privind schimbarea vicepreşedintelui social-democrat al Consiliului Judeţean a fost trecut al treilea, iar dezbaterea lui a început deja. „Deoarece acest lucru s-a făcut în conformitate cu prevederile legale l-am înscris în ordinea de zi”, a explicat preşedintele CJ. El a cerut iniţiatorilor proiectului să ia cuvîntul, numai că nimeni nu vroia să facă acest lucru. „V-aţi răzgîndit?”, „nu vă îngrămădiţi aşa”, au fost două reacţii ale consilierilor PSD. După cîteva minute de derută Cristian Achiţei a spus că „în condiţiile în care s-a constituit o nouă majoritate în CJ s-a construit acest proiect”. Au luat cuvîntul mai mulţi PSD-işti, inclusiv Constantin Manolache, iar la final, la îndemnul Violetei Teslaru, consilierii PSD au părăsit şedinţa în bloc.
Tânără din Botoșani băgată la închisoare după o ditamai aventura în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024